Politică

Aproape şapte milioane de cetăţeni,aşteptaţi la alegerile legislative anticipate din Bulgaria

Aproape şapte milioane de cetăţeni,aşteptaţi la...

Autor: Mircea Olteanu

26.03.2017, 09:10 49

Optsprezece partide şi nouă coaliţii s-au înscris în cursă, însă sondajele indică faptul că cele mai multe voturi ar urma să fie obţinute de formaţiunea Cetăţeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei (GERB, centru-dreapta) a fostului premier Boiko Borisov şi Partidul Socialist Bulgar (BSP, stânga), fiecare creditat cu aproximativ 30% din voturi, relatează site-ul de ştiri The Sofia Globe.

Alegătorii vor avea ocazia să-şi exprime opţiunea în cele peste 11.000 de secţii deschise în Bulgaria şi cele 371 de secţii de vot din străinătate.

Secţiile de vot vor fi deschise între orele 7 şi 20.

Alegerile legislative anticipate au fost convocate după demisia premierului Borisov, care a renunţat la şefia Guvernului de la Sofia în urma victoriei categorice a socialistului Rumen Radev în scrutinul prezidenţial din noiembrie 2016.

În perioada campaniei electorale, atât BSP, cât şi GERB, au promis măriri de pensii şi salarii.

În plan extern, socialiştii au afişat o atitudine eurosceptică şi au promis să blocheze sancţiunile UE împotriva Rusiei şi să se opună acordului de liber-schimb cu Canada, relatează The Economist.

Oponenţii din GHERB au răspuns cu promisiunea de a continua construcţia metroului de la Sofia, a autostrăzilor, de a dubla salariile profesorilor şi a asigura noi investiţii şi locuri de muncă, potrivit site-ului Radio Europa Liberă.

Într-un articol apărut recent în publicaţia The Wall Street Journal este semnalată implicarea Kremlinului în sprijinul socialiştilor bulgari. Experţi ruşi, inclusiv un fost membru al serviciilor secrete, au elaborat strategia electorală a PSB, afirmă Wall Street Journal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO