Politică

Băsescu a semnat decretele pentru interimatele lui Ponta şi Niţă

Băsescu a semnat decretele pentru interimatele lui Ponta...

Autor: Departamentul Politic

19.02.2014, 14:18 276

"Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 19 februarie a.c., Decretul prin care se ia act de demisia domnului Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru, ministrul Finanţelor Publice, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului şi Decretul prin care se desemnează domnul Victor-Viorel Ponta, prim-ministru al Guvernului României, ca ministru interimar al Finanţelor Publice, viceprim-ministru", informează Administraţia prezidenţială.

De asemenea, "preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat miercuri, 19 februarie a.c., Decretul prin care se ia act de demisia domnului Andrei-Dominic Gerea, ministrul Economiei, şi se constată încetarea funcţiei acestuia de membru al Guvernului şi Decretul prin care se desemnează domnul Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, ca ministru interimar al Economiei", precizează sursa citată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO