Politică

Băsescu: Este evident că legea votului prin corespondenţă va fi un mare eşec. Guvernul să ia măsuri

Băsescu: Este evident că legea votului prin...

Autor: Mediafax

24.07.2016, 12:20 2658

"Este evident că legea votului prin corespondenţă va fi un mare eşec. Românii din străinătate nu se înscriu pe listele electorale. Am discutat cu mulţi dintre cei care lucrează în străinătate şi explicaţia lor este simplă : pe de o parte neîncrederea în sistemul propus, iar pe de altă parte, teama că declarându-şi datele de rezidenţă, la un moment dat, s-ar putea trezi cu cine ştie ce taxe pe venit din partea Statului Român. În plus, sunt destui care lucrează la negru, dar asta nu le poate lua dreptul la vot", a scris fostul preşedinte, pe Facebook, într-o postare în care cere Guvernului să prevină repetarea "dezastrului democratic şi mediatic din 2014".

Liderul PMP mai spune că, în condiţiile în care sistemului votului prin corespondenţă nu va funcţiona, "responsabilitatea politică se va sparge în capul celor care au promis votul prin corespondenţă" şi precizează că singura soluţie este înfiinţarea unui număr suficient de secţii de votare, în paralel cu votul prin corespondenţă, astfel încât românii să nu considere, din nou, că statul le-a îngrădit drepturile electorale.

"Soluţia pentru a preveni un dezastru previzibil este cea clasică şi anume stabilirea a circa 1500 la 2000 secţii de votare. La MAE există informaţia legată de toate comunităţile româneşti din UE. La nevoie, printr-o simplă corespondenţă cu celelalte state membre informaţia poate fi adusă la zi. Pentru a nu crea controverse şi legea votului prin corespondenţă trebuie să rămână în vigoare, dîndu-se şansa opţiunii modalităţii de vot iar Autoritatea Electorală Permanentă să verifice eventualul vot dublu, dat prin ambele sisteme", a declarat Băsescu.

Premierul Dacian Cioloş i-a cerut, miercuri, ministrului delegat pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni, Maria Ligor, să vină cât mai repede cu un set de măsuri pentru votul din diaspora, declarându-se îngrijorat de numărul foarte mic al românilor care s-au înscris în Registrul Electoral.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO