Politică

Beneficiarii reali ai unor sume exorbitante din contractele cu Microsoft au fost denunţătorii

Beneficiarii reali ai unor sume exorbitante din...

Autor: Andreea Traicu

27.04.2016, 17:42 172

"În ceea ce priveşte cuantumul pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpaţilor, Înalta Curte, completul de trei judecători, apreciază că ele vor fi stabilite într-o proporţie corespunzătoare implicării fiecăruia dintre inculpaţi (...), fără a ignora însă faptul că beneficiarii reali ai unor sume exorbitante din aceste contracte cu licenţe Microsoft au fost martorii cumpărători de influenţă Florică Claudiu şi Dinu Pescariu, titularii de drept ai acestor contracte", se arată în motivarea judecătorilor.

În ceea ce îl priveşte pe omul de afaceri Dumitru Nicolae, magistraţii susţin că s-a avut în vedere "contribuţia redusă şi lipsa de putere de decizie în a influenţa factori decizionali în încheierea contractului cu licenţe Microsoft din anul 2009", acesta fiind condamnat la 1 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare.

Cât despre Dorin Cocoş, contribuţia acestuia a fost "de a se asigura că fiecare dintre inculpaţii din prezenta cauză îşi va îndeplini partea de obligaţie în vederea încheierii contractului cu licenţe Microsoft, a stabilit contactele dintre inculpaţi şi martorii cumpărători de influenţă Florică Claudiu şi Dinu Pescariu, a avut grijă ca fiecare dintre inculpaţi să-şi încaseze comisioanele, controlând în permanenţă cursul derulării afacerii cu licenţe Microsoft şi a primit cu titlu de folos necuvenit suma de 3.700.000 de euro", susţin judecătorii, motiv pentru care a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu suspenare.

În cazul lui Gabriel Sandu, judecătorii susţin că acesta, în calitate de ministru, "a avut o încercare de a crea o aparenţă de legalitate, la care însă a renunţat cu uşurinţă, dorinţa sa de afirmare politică fiind mai presus de rolul şi responsabilitatea pe care o avea în calitatea sa de ministru", se arată în motivare, fostul ministru al Comunicaţiilor fiind condamnat la 2 ani de detenţie.

Pentru Gheorghe Ştefan, singurul inculpat din dosar condamnat la închisoare cu executare, având de ispăşit 3 ani, s-a avut în vedere "poziţia din care şi-a exercitat influenţa asupra inculpatului Sandu Gabriel, rolul său major în a-1 influenţa pe acesta în vederea realizării şi facilitării firmelor cumpărătorului de influenţă Florică Claudiu în a obţine contractul cu licenţe Microsoft, demersurile, diligentele şi atitudinea constant proactivă în realizarea scopului final şi de asemenea atitudinea şi poziţia constant disimulatorie şi nesinceră abordată pe parcursul înregului proces penal, precum şi faptul că a primit cu titlu de folos necuvenit ca preţ al influenţei exercitate suma de 3.996.360 euro", au precizat magistraţii.

Dorin Cocoş, Nicolae Dumitru şi Gheorghe Ştefan sunt acuzaţi de trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, de luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Totodată, potrivit procurorilor, Dorin Cocoş ar fi cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro ar fi ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO