Campanie Gandul "vreau preşedinte"

Cel mai nou sondaj electoral: Ponta pierde din avantajul faţă de Iohannis

15 oct 2014 Autor: Gândul

A fost dat publicităţii barometrul INSCOP Research realizat la comanda ziarului „Adevărul“ după prima săptămână de campanie electorală a alegerilor prezidenţiale 2014.

Indicatorul care măsoară prezenţa la vot sugerează că bazinul celor care declară că vor veni la urne în mod sigur creşte.

Comparativ cu iulie (48,6%) şi septembrie (55,7%), la măsurătoarea de la începutul lunii octombrie, 59% declară că se vor prezenta în mod sigur la vot.

Datele reprezintă prima estimare a intenţiei de vot realizată în condiţii de campanie electorală, cu măsurarea candidaţilor care se vor regăsi efectiv pe buletinele de vot.

Victor Ponta conduce în topul intenţiei de vot a celor care declară că se vor prezenta în mod sigur la urne în turul 1 (59% din totalul populaţiei). 40,6% declară că ar vota cu Victor Ponta în turul 1, cu peste 10 procente peste următorul clasat, Klaus Iohannis care ar fi votat de 30,1% din alegători. Cei doi cumulează împreună puţin peste 70% din voturi, fiind finaliştii cerţi ai alegerilor prezidenţiale.

Faţă de primul sondaj de opinie referitor la intenţiile de vot ale românilor, unde Ponta era creditat cu 42% dintre sufragii, iar Iohannis cu 23%, candidatul ACL, Klaus Iohannis a recuperat 9 procente faţă de premier.

Pe locul 3 se clasează Elena Udrea cu 6,7%, urmată foarte aproape de Călin Popescu Tăriceanu cu 6,2%. Locul 5 este împărţit de Teodor Meleşcanu şi Monica Macovei, ambii cu 4,6%. Kelemen Hunor ar obţine 2,5% din persoanele care au indicat o intenţie sigură de a vota, fiind urmat de Dan Diaconescu (2%) şi Corneliu Vadim Tudor (1,7%).

Citiţi articolul integral pe gandul.info.

 
Cuvinte cheie:
donatii
, campanie electorala
, klaus iohannis
, candidat
, victor ponta
,
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide