Politică

Chiţoiu a spus că în USL nu s-a ajuns la luarea unei decizii prin care toţi cei care obţin venituri să fie suprataxaţi şi că subiectul este închis

Chiţoiu a spus că în USL nu s-a ajuns la luarea unei...

Autor: Liviu Dadacus

11.05.2013, 13:49 347

Întrebat dacă a avut la un moment dat în discuţie un proiect care privea suprataxarea nu doar a bugetarilor, ci şi a privaţilor, Chiţoiu a răspuns: "Da, am discutat".

"La sfârşitul anului trecut s-a luat în discuţie acest lucru, dar de atunci nu am mai luat în discuţie şi nici nu am mai făcut calcule sau analize", a precizat Chiţoiu.

Întrebat dacă s-a discutat pe varianta suprataxării celor din mediul privat, Chiţoiu a răspuns: "Da, dar atunci a fost în discuţie ca suprataxarea să fie pentru toţi care realizează venituri, dar nu s-a stabilit limita minimă la vremea respectivă. Era vorba de cifră brută sau cifră netă, peste 1.000 de Euro".

Chiţoiu a precizat că în USL nu s-a ajuns la luarea unei decizii politice prin care toţi cei care obţin venituri să fie suprataxaţi.

"Guvernul USL aplică programul de guvernare aprobat în Parlament. Toate politicile publice şi economice se iau prin decizie politică la nivelul USL. La nivelul USL nu s-a ajuns la o decize politică astfel încât să implementăm acest proiect", a spus Chiţoiu.

El a precizat, răspunzând unei întrebări, că premierul Victor Ponta nu i-a cerut să reia discuţiile pe marginea acestui proiect de suprataxare, subliniind că subiectul este "deocamdată închis".

"Nu am mai disucutat în USL. Deocamdată e un subiect închis. Nu s-a reluat nicio discuţie", a spus Chiţoiu.

El le-a spus jurnaliştilor că deţin o informaţie falsă în acest sens. "Aveţi o informaţie falsă. Nu ştiu cine promovează această informaţia falsă", a spus Chiţoiu.

Ministrul a fost întrebat de jurnalişti dacă pe masa sa s-ar afla un nou proiect referitor la suprataxare, care ar prevedea să fie impozitaţi nu doar bugetarii, ci şi cei din mediul privat. "Nu ştiu cine v-a dat informaţia, dar nu există niciun proiect pe masa mea în acest sens", a spus Chiţoiu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO