Politică

Cine este Ioan Rus, al şaptelea ministru al transporturilor din ultimii doi ani şi jumătate

Cine este Ioan Rus, al şaptelea ministru al...

Autor: Andreea Neferu

25.06.2014, 17:56 791

Ioan Rus va fi învestit în această seară în funcţia de ministru al transporturilor, după ce Dan Şova, cel care a condus în ultimele patru luni acest portofoliu, şi-a anunţat ieri demisia.

Ioan Rus este al şaptelea ministru al transporturilor din ultimii doi an şi jumătate. Astfel, de la începutul anului 2012 până în prezent în fruntea Ministerului Transporturilor s-au aflat Anca Boagiu (PD-L), Alexandru Nazare (PD-L), Ovidiu Silaghi (PNL), Relu Fenechiu (PNL), Ramona Mănescu (PNL), Dan Şova (PSD), iar acum Ioan Rus (PSD).

Ioan Rus, 59 de ani, a absolvit Facultatea de Mecanică a Universităţii Tehnice din Cluj, după care a urmat cariera universitară şi a obţinut titlul de doctor inginer, cu specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini. El este membru al PSD (PDSR) din 1994, iar în perioada 2000-2004 a fost ministru de interne în Guvernul Năstase, din 2003 cumulând şi funcţia de vicepremier, potrivit Mediafax. În Cabinetul Năstase a fost coleg cu ceilalţi doi social-democraţi ai aşa-zisului "grup de la Cluj", Vasile Dâncu, ministru al Informaţiilor Publice, şi Vasile Puşcaş, negociator-şef cu Uniunea Europeană.

La alegerile locale din 2004, Ioan Rus s-a retras din Executiv pentru a se dedica campaniei pentru funcţia de primar al municipiului Cluj, el candidând din partea PSD. El a fost însă învins în această cursă electorală de Emil Boc, candidatul Alianţei D.A.

În decembrie 2007, Ioan Rus a demisionat din funcţia de preşedinte al PSD Cluj, fiind în conflict cu conducerea partidului, apoi, după o jumătate de an, Ioan Rus a renunţat şi la toate funcţiile deţinute la nivel naţional în partid, păstrându-şi doar calitatea de membru PSD şi intrând într-un con de umbră.

În aprilie 2012, Ioan Rus s-a întors în Guvern, fiind numit ministru de Interne în Cabinetul Ponta, de unde a demisionat la începutul lunii august, în urma referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Rus a invocat în demisie faptul că asupra sa şi a MAI "s-au exercitat nenumărate presiuni, nenumărate discuţii şi aprecieri, începând cu Traian Băsescu şi terminând cu Crin Antonescu, lucru complet inacceptabil".

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO