Politică

Cioloş: Redemarăm procesul de elaborare al OUG pentru salarizarea bugetară cu accent pe baza grilei

Cioloş: Redemarăm procesul de elaborare al OUG pentru...

Autor: Alexandru Moise

22.04.2016, 10:27 414

"Am tras nişte concluzii şi învăţăminte din procesul ultimelor luni în discuţiile pe care le-am avut în interiorul Guvernului şi modul de lucru în ceea ce priveşte Legea salarizării. Am tras nişte concluzii şi legat de modul în care am organizat şi modul în care a funcţionat dialogul cu dumneavoastră şi pornind de la aceste învăţăminte am vrea să resetăm cadrul de lucru şi să redemarăm acest proces în aşa fel încât în cel mai scurt timp să reuşim să venim cu o nouă propunere de ordonanţă de urgenţă care să aibă un obiectiv bine ţintit, bine delimitat, şi care să vizeze nu atât o schimbare a legii actuale, cât o corectare a ei în limitele bugetului pe care-l putem aloca în cel mai scurt timp, o parte acesta şi anul viitor, şi pe de altă parte având ca obiectiv să concentrăm aceste resurse acolo unde este cel mai mult nevoie şi impactul poate să fie cât mai mare", a declarat premierul, vineri, la începutul reuniunii Consiliului Naţional Tripartit (Guvern, sindicate, patronate) care are loc la Palatul Victoria.

Dacian Cioloş şi-a exprimat speranţa că odată finalizat "cu succes" acest proces, se va trece la a doua fază, respectiv elaborarea unei legi a salarizării care să aibă "o abordare mai largă".

"Dorim să lucrăm la această ordonanţă pornind de la principiul limitării resurselor pe care le mobilizăm. Eu aş vrea să fim realişti şi această limitare a resurselor pe care le putem pune pe masă în momentul de faţă se va face în mod justificat şi am cerut Ministerului de Finanţe să vină cu o analiză pe care să fie în măsură să o prezinte şi în faţa dumneavoastră, legat de calculele bugetare pe care noi le-am făcut şi resursele pe care noi le putem degaja, şi totodată pentru reuşita acestui proces aş vrea să pornim de la principiul neutralităţii în abordarea familiilor ocupaţionale pentru a corecta inechităţile focalizându-ne în primul rând la baza grilei", a mai spus Cioloş.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a spus noului ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru, luni, că situaţia în privinţa salarizării bugetarilor e complicată şi că îi doreşte să găsească o soluţie bună şi acceptată, care "realmente îmbunătăţeşte situaţia".

"Din discuţii cu foarte multă lume înţeleg foarte bine că există o mare aşteptare, există evident o mare aşteptare pentru creşterea salariilor bugetarilor, există evident o mare aşteptare pentru eliminarea inchităţilor din domeniul salarizării bugetarilor", a afirmat şeful statului.

Dragoş Pîslaru a preluat luni portofoliul Muncii, după ce Ana Costea a demisionat din funcţia de ministru al Muncii pe fondul conflictului cu sindicatele, generat de proiectul de ordonanţă privind salarizarea bugetarilor.

Pe de altă parte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că social-democraţii iau în calcul să depună un proiect de lege a salarizării bugetarilor, după ce s-a întâlnit cu reprezentanţii mai multor sidicate care s-ar fi arătat nemulţumiţi de noul ministru al Muncii, Dragoş Pîslaru.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO