Politică

CNSAS: Şase candidaţi la alegerile parlamentare, colaboratori ai Securităţii

CNSAS: Şase candidaţi la alegerile parlamentare,...

Autor: Andreea Traicu

08.12.2016, 12:56 181

CNSAS anunţă că până în prezent au fost primite de la birourile electorale judeţene datele privitoare la un număr de 5164 candidaţi.

"Facem cunoscut faptul că pe numele următorilor candidaţi există hotărâri definitive şi irevocabile prin care instanţa competentă a constatat existenţa calităţii de colaborator al Securităţi sau a calităţii de lucrător al Securităţii : Alexandru Andrei (candidat în circumscripţia electorală Bucureşti), Calotă Samuel (candidat în circumscripţia electorală Teleorman); Ganea Ion (candidat în circumscripţia electorală Tulcea) – lucrător al Securităţii; Manole Victor (candidat în circumscripţia electorală Covasna); Popovici Anton Teodor (candidat în circumscripţia electorală Vaslui); Turda Gheorghe (candidat pentru diaspora). Menţionăm că verificările candidaţilor la alegerile generale din luna decembrie 2016 continuă, urmând ca rezultatele să fie făcute publice pe măsură ce vor fi finalizate, conform legii", transmite consiliul.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO