Politică

Cum veti sustine initiativele antreprenoriale si afacerile mici de familie, domnule Iohannis?

Cum veti sustine initiativele antreprenoriale si...
21.11.2014, 12:32 789

Întrebat dacă va susţine iniţiativele antreprenoriale şi afacerile mici de familie, Klaus Iohannis, câştigătorul alegerilor prezidenţiale, a declarat pentru Ziarul Financiar că va reduce taxele, inclusiv TVA-ul pentru a impulsiona mediul antreprenorial din România.

Cum veti sustine initiativele antreprenoriale si afacerile mici de familie?

”Prin reduceri de taxe, inclusiv TVA, prin eliminarea unor dări deja existente şi o legislaţie mai permisivă pentru înfiinţarea companiilor, PFA-urilor şi a PFI-urilor.

Totodată, sunt foarte mulţi bani europeni care pot fi investiţi în proiecte naţionale şi locale în domeniul antreprenoriatului. Evident, nu au fost şi nici nu sunt folosiţi aceşti bani.

Eu cred că în mediul rural trebuie să gândim o strategie serioasă şi inteligentă de promovare a antreprenoriatului, în special în domeniile turism, agricultură şi produse bio.”

Aşa cum a publicat, de altfel, chiar Ziarul Financiar, pe primele 3 trimestre din 2014, înfiinţarea de firme se situează la cel mai mic nivel din ultimii 7 ani. Pe primele 3 trimestre din 2014 s-au înregistrat doar 79 de mii de societăţii, comparative cu aceeaşi perioadă din 2013 când s-au înregistrat peste 100 de mii. Aşadar, nici în privinţa antreprenoriatului perspectivele nu sunt tocmai fericite.

Ce planuri are noul preşedinte al României. Cum a răspuns Klaus Iohannis la cele 20 de întrebări adresate de ZF

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO