Politică

Cursa stransa in PNL. Orban il sprijina pe Antonescu impotriva lui Tariceanu

Cursa stransa in PNL. Orban il sprijina pe Antonescu impotriva lui Tariceanu

Crin Antonescu spune ca va aduce PNL la guvernare daca va castiga sefia partidului

02.03.2009, 19:09 31

Orban spune ca il sustine pe Antonescu si la presedintia Romaniei la alegerile din toamna. "Il voi sprijini pe Crin Antonescu cu toata forta pe care o am, atat pentru a castiga functia de presedinte a PNL, cat mai ales pentru competitia care va urma pentru functia de presedinte al Romaniei. Dupa ce Congresul va hotari forma statutului, voi decide pentru ce functie candidez", a spus ieri Orban, dupa sedinta conducerii centrale a PNL.

Liberalii s-au reunit ieri sa decida asupra infiintarii functiei de prim-vicepresedinte sau de presedinte executiv al partidului, despre care s-a speculat ca i-ar reveni lui Orban, daca acesta ar fi mers in tandem cu Antonescu la Congres.
Calin Popescu-Tariceanu mizeaza pe cei pe care i-a ajutat cat timp a fost premierPropunerile au fost respinse, a anuntat la finele reuniunii presedintele PNL, Calin Popescu-Tariceanu. El a mai spus ca dupa Congres, conducerea partidului va fi asigurata de 30 de persoane, nu de 33, asa cum propusese comisia interna pentru modificarea statutului.
Presa a speculat in ultimele zile asupra directiei in care se va inclina balanta dupa Congres, una din ipoteze fiind ca ecuatia guvernarii ar putea fi modificata - s-ar putea reveni la o colaborare intre PD-L si PNL, iar PSD sa treaca in opozitie, daca Antonescu ar cistiga partidul.
Liderii a doua puternice filiale care il sprijina acum pe Crin Antonescu s-au pronuntat imediat dupa alegerile parlamentare pentru intrarea la guvernare alaturi de formatiunea democrat-liberala. Este vorba de Relu Fenechiu, care controleaza filiala Iasi si Ludovic Orban, liderul de la Bucuresti, care a fost mazilit dupa alegerile locale, cand a pierdut cursa pentru Primaria Capitalei. Insa Tariceanu, care a mizat pe o colaborare la guvernare cu PSD - dupa cum a dezvaluit ulterior liderul PSD Viorel Hrebenciuc - a transat situatia si a decis intrarea in opozitie intr-o sedinta restransa a partidului, fara a se consulta cu filialele.  
In privinta Bucurestiului, mana dreapta a lui Tariceanu in partid, Bogdan Olteanu, spune ca situatia este nuantata si ca sustinatorii lui Crin Antonescu nu se pot baza pentru moment decat pe filiala sector 1, in conditiile in care filialele din sectoarele 2, 3, 4 si 5 ale Capitalei vor merge pe mana lui Tariceanu, iar sectorul 6 inca nu a luat o decizie.
"In principiu, Tariceanu beneficiaza de sprjinul a 60-65% din partid, dar orice este posibil la Congres, pentru ca multi din teritoriu ori mint, ori nu au luat inca o decizie", a spus Olteanu pentru ZF.
Tot ieri, filiala Maramures controlata de Cristian Anghel, primarul municipiului Baia Mare - unul dintre cei mai vechi lideri locali ai PNL, a anuntat ca va merge pe mana lui Antonescu. De partea vicepresedintelui liberal se mai situeaza si Gorjul, filiala fiiind controlata de baronul Ilie Morega, in vreme ce pentru Tariceanu si-au anuntat deja sprijinul filialele Cluj si Constanta.
Probabilitatea refacerii colaborarii la guvernare dintre PNL si PD-L depinde in mare masura si de cursa prezidentiala, pentru ca liderii PSD, care au fost invitati la guvernare de liderul informal al PD-L Traian Basescu, spun ca vor sa castige cu orice pret Cotrocenii.
Presedintele Consiliului National al PSD, Adrian Nastase, unul dintre cei mai cunoscuti adversari ai sefului statului, spune ca electoratul social-democrat este derutat de colaborarea dintre PSD si PD-L la guvernare, iar daca social-democratii vor trimite in cursa pentru Cotroceni un candidat "fara dinti" - adica unul care sa nu ii puna probleme lui Traian Basescu - ar avea sanse foarte mici sa-l invinga.
Asadar, multi speculeaza ca, daca alegerile prezidentiale vor deteriora relatiile dintre PD-L si PSD, in eventualitatea in care Basescu ar lua un al doilea mandat, atunci PNL ar putea fi invitat la guvernare, iar PSD va intra in opozitie.
Varianta a fost infirmata recent de vicepresedintele PD-L Valeriu Stoica. El nu exclude posibilitatea reluarii dialogului politic cu PNL, dupa Congresul de la finele lunii, "daca PNL isi va schimba conducerea si isi va manifesta dorinta pentru o constructie puternica de dreapta alaturi de PD-L". Pe de alta parte, spune liderul democrat -liberal, Parteneriatul pentru Romania construit cu PSD este "pe patru ani" si prevede ca cele doua partide guverneaza impreuna, fara a se exclude competitia politica.
 
Presedintii PNL dupa 1990
  • Radu Campeanu: 1990-1993
  • Mircea Ionescu Quintus: 1993- 2001
  • Valeriu Stoica: 2001-2002
  • Theodor Stolojan: 2002 - 2004
  • Calin Popescu-Tariceanu: 2004 - 2009
 
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO