Politică

Dansul pe sârmă al lui Tăriceanu. De la poziţia de şef al guvernului la cea de preşedinte al Senatului – al doilea om în stat

Dansul pe sârmă al lui Tăriceanu. De la poziţia de...

Autor: Iulian Anghel

10.03.2014, 19:49 1656

La 62 de ani, cu o avere estimată de revista Forbes de 6 milioane de euro (la nivelul lui 2012), Călin Popescu-Tăriceanu, sigurul premier liberal de după revoluţie, devine al doilea om în stat în locul rivalului său din PNL Crin Antonescu.
Popescu -Tăriceanu a fost ales, în această seară, preşedinte al Senatului cu votul prietenilor săi din PSD. Social-democraţii ştiu să răsplătească trădările. I-au oferit această funcţie fostului lider liberal după ce el a părăsit PNL în urmă cu două săptămâni, nemulţumit de faptul că preşedintele liberal Crin Antonescu a scos partidul de la guvernare, din alianţa USL. Iată-l deci pe Tăriceanu în poziţia de ”al doilea om în stat”, cu ambiţii prezidenţiale (ar candida dacă l-ar susţine USD, zice el) şi prieten la cataramă cu PSD-iştii. O prietenie care nu ar trebui să mire, totuşi. În timpul guvernării sale a stat doi ani la Palatul Victoria cu un cabinet minoritar susţinut în Parlament de PSD. Guvernarea minoritară a lui Adrian Năstase din anii 2000 a fost susţinut în Parlament de liberalii lui Valeriu Stoica (până ce PSD s-a întremat cu dezertorii altor partide). Şi apoi, cea mai formidabilă alianţă de după revoluţie, în planul rezultatelor electorale, a fost chiar cea formată de PSD şi PNL. Nu vorbim deci de trădări ideologice, ci de prietenii politice sau de trădări de prietenii, de plăţi de poliţe, de invidii, orgolii, adică de lucruri umane până la urmă – iar oamenii politici sunt chintesenţa slăbiciunilor noastre.

Tăriceanu a intrat în politică imediat după revoluţie, dar şi-a consolidat şi o reputaţie de priceput om de afaceri. Într-o dispută politică cu Antonescu care i-a suflat poziţia de preşedinte al PNL după pierderea puterii, îi reproşa acestuia din urmă că este sărac, în vreme ce despre el spunea că a preferat întâi să facă avere şi apoi să intre în politica mare. Nu a fost chair aşa, afacerile şi politica  au mers mână în mână. Tăriceanu a fost mulţi ani dealer în România al Citroen. Apoi al Ford din 2010. (Contractul de privatizare a Daewoo Craiova cu compania Ford Motor a fost semnat în timpul mandatului său, în 2007, iar documentele tranzacţiei au fost semnate de notarul Ioana Tăriceanu, fosta sa soţie).

Tăriceanu a avut şi ceva afaceri imobiliare – una peste alta toate acestea i-au adus câteva milioane de euro, o avere pe care a împărţit-o de lungul vremii şi cu cele cinci soţii pe care le-a avut.
A fost în anul 1990 unul dintre fondatorii PNL (noul PNL), a plecat vreo  trei ani la PNL-AT, s-a întors, a fost ministrul lui Victor Ciorbea, parlamentar tot timpul. Gloria a dobândit-o după alegerile din 2004 când Theodor Stolojan s-a retras din cursa prezidenţială în care alerga sub umbrela DA PNL-PD, locul său fiind luat de Traian Băsescu, iar locul lui Băsescu (candidat la postul de premier) de Tăriceanu. Băsescu a câştigat prezidenţialele, iar Tăriceanu a ajuns premier fiind ales şi preşedinte plin al PNL. Idila cu PD a durat puţin ca orice idilă în care liberalii s-au amestecat, în istoria lor. Tăriceanu a parat planul lui Băsescu de a-l îndepărta (Băsescu voia alegeri anticipate) şi a dat afară PD de la guvernare - martie 2007.

La finele lui 2008, sfârşitul guvernării sale, deficitul bugetar era unul record -5,2% din PIB, în ciuda unei creşteri economice foarte solide de 7,3% - a treia cea mai mare creştere economică de după revoluţie, după o creştere de  7,9% obţinută în 2006 tot de guvernul liberal şi un plus de 8,5% înregistrat în, 2004 de guvernul Năstase.
Dacă, un an mai târziu, în 2009, prăbuşirea economică a fost brutală (-6.6%) acest lucru a fost pus şi în seama guvernării Tăriceanu. În ciuda faptului că semnele crizei se instalau solid în Europa, Tăriceanu şi ministrul său de finanţe Varujan Vosganian nu au redus cheltuielile administrative. Cheltuielile statului au o un mare grad de inerţie. Tăriceanu nu le-a redus pentru că era campanie electoarlă şi nu le-a redus semnificativ, în primul an de guvernare, nici moştenitorul fotoliului de prim-ministru, democrat-liberalul Emil Boc, tot din cauze electorale – acum campania pentru prezidenţiale din 2009. Corecţia a venit dureros, în 2010, când salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25%, iar TVA-ul a ajuns cel pe care îl suportăm şi azi, 24% de la 19%.
În ciuda creşterii economice robuste din perioada sa, guvernarea Tăriceanu înregistrează o dublare a datoriei publice externe, de la 14 miliarde de euro în 2004 la 27 de miliarde de euro în 2008. Tăriceanu susţinea la acea vreme – în aplauzele mulţimilor - că România nu mai poate fi competitive cu salariile mici. Vremurile şi chiar astrele păreau că-i dau dreptate gloriosului prim-ministru. Salariile şi pensiile s-au dublat în guvernarea sa. Băncile dădeau credit cu buletinul, investiţiile străine curgeau în valuri – 9,4 miliarde în 2008, 7,2 miliarde de euro în 2007, 9 miliarde de euro în 2006. Alte miliarde veneau de la românii din străinătate. Era un delir al consumului. Şi, totuşi, banii nu erau de ajuns. Aşa că guvernul Tăriceanu a cheltuit şi banii din privatizarea BCR – 2 miliarde de euro.
Un raport al Curţii de Conturi arăta, în urmă cu câţiva ani, că sumele provenite din privatizare - 11 miliarde de lei (3 mld. euro) - au fost folosite în perioada 2007-2008 pentru acoperirea deficitelor Trezoreriei, deşi potrivit legii trebuia să meargă cu prioritate în investiţii.

La peste cinci ani de când şi-a încheiat mandatul de premier, Tăriceanu începe un nou urcuş politic. Cum a făcut-o sau cum nu trebuia să o facă nu mai are importanţă, tabloul său va atârna, pentru istorie, în galeria preşedinţilor Senatului aşa cum, la sediul PNL, portretul să va rămâne pe pereţi în ciuda faptului că unii liberali îl consideră trădător.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO