Politică

​Darea în plată a plecat spre promulgare. Iohannis poate să o aprobe sau să o trimită la Curtea Constituţională

​Darea în plată a plecat spre promulgare. Iohannis...

Autor: Liviu Popescu

25.04.2016, 12:13 1988

Legea dării în plată a plecat spre promulgare către preşedintele Klaus Iohannis care poate să o aprobe, ceea ce ar însemna implementarea actului normativ, sau să o trimită la Curtea Constituţională.

“După ce guvernul a anunţat că nu va contesta legea, scenariul nostru de bază este că va fi implementată (probabilitate de 70%), ceea ce ar putea avea un impact negative asupra activelor în lei”, scriu analiştii de la ING Bank într-un raport.

Legea dării în plată a fost adoptată în urmă cu două săptămâni de Camera Deputaţilor cu o majoritate de 207 voturi "pentru", un vot "împotrivă" şi o abţinere.

Deputaţii au stabilit astfel că legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă şi au majorat plafonul creditelor care intră sub incidenţa acestui act normativ de la 150.000 la 250.000 de euro.

De asemenea, deputaţii au stabilit că legea se va aplica şi celor care sunt în proces de executare silită.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO