Politică

Declaraţie şoc a lui Băsescu: Numai un naiv spune "îşi va reveni leul"; BNR nu mai are resurse enorme să intervină.

Băsescu dărâmă leul. BNR nu mai primeşte resurse de la Uniunea Europeană

Foto: Silviu Matei

Autor: Andi Manciu

24.07.2012, 15:33 5714

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că Banca Naţională nu mai are resursele pentru a interveni pentru a stabiliza cursul leului, iar rezervele valutare se aproprie de limita minimă, menţionând că afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt ale unui "naiv".

Băsescu a fost întrebat, într-o emisiune la Money Channel, cum vede declaraţiile recente ale premierului Victor Ponta, potrivit căruia cursul euro-leu va reveni după referendumul din 29 iulie.

"Numai un naiv spune «îşi va reveni leul», se va întări peste noapte. Nu, va fi foarte greu să mai revină la valorile care au fost câd domnul Ponta a primit mandatul pentru că cursul, ştiţi şi dumneavoastră foarte bine, are o componentă de încredere extrem de ricată. Vreo 60-70% din stabilitatea cursului este dată de încrederea în stabilitatea politică. Nu vom reveni, dar măcar stopăm deprecierea", a afirmat Băsescu.

Preşedintele suspendat a menţionat că nici BNR nu poate controla deprecierea leului.

"Nici măcar Banca Naţională nu mai are resurse enorme să intervină pe piaţă să ţină leul la un curs acceptabil, pentru că ne apropriem de limita sub care nu putem coborî din punct de vedere al rezervelor BNR.

Banca Naţională trebuie să aştepte un moment de acalmie, cu o perspectivă bună pe stabilitatea politică, să poată să facă eficient intervenţiile, altfel e poveste", a mai afirmat Băsescu.

Evoluţia monedei naţionale în raport cu euro se va "normaliza" de săptămâna viitoare, iar leul chiar se va întări după ce criza politică se va încheia prin votul la referendumul pentru demiterea preşedintelui şi după ce rezultatele Guvernului vor fi certificate de misiunea FMI, spune premierul Ponta.

"Sunt absolut convins că, săptămâna viitoare, lucrurile vor reveni spre normal", a spus Ponta, la postul public de televiziune.

Preşedintele interimar Crin Antonescu a declarat, luni, că s-a întâlnit cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu în prima zi de interimat pentru a înţelege "foarte bine" raportul dintre criza politică şi cursul de schimb şi ce trebuie declarat pentru a influenţa benefic evoluţiile economice.

"Am avut de altfel în prima zi a acestui scurt mandat interimar o întâlnire, printre alţii, şi cu guvernatorul BNR. Nu am avut-o, aşa, ca să fac pe preşedintele. Am avut-o pur şi simplu - pentru că eram în mijlocul unei crize politice - să înţeleg foarte bine, pe de o parte, care e raportul între aceste întâmplări politice din România şi cursul valutar. Şi doi: ce trebuie să evităm, chiar şi la nivel de declaraţii, sau ce trebuie să declarăm noi, cei care avem anumite poziţii în stat, pentru a influenţa benefic toate aceste evoluţii", a spus Antonescu, la Digi 24.

Întrebat dacă după 30 iulie se vor calma lucrurile în ceea ce priveşte cursul de schimb leu-euro, Antonescu a spus că este convins că lucrurile se vor "aşeza", însă "doar într-una din variante".

"Cert este că după 30 iulie, în chip absolut firesc, lucrurile se aşează. Se aşează, trebuie să o spun, într-una din variante. În cealaltă mai puţin", a spus Antonescu.

Reprezentanţii Băncii Naţionale nu au dorit să comenteze afirmaţiile făcute de preşedintele suspendat Traian Băsescu chiar dacă acestea au implicat în mod direct instituţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO