Politică

Este OFICIAL: Schimbări importante pe litoralul românesc. De acum înainte vor fi interzise ambarcaţiunile cu motor care circulă printre turişti

Este OFICIAL: Schimbări importante pe litoralul...

Autor: Dragoş Dinu

05.07.2018, 19:04 33182

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a aprobat noi reglementări cu privire la zonele în care se pot desfăşura sporturile nautice, schimbări prin care incidentele de la malul mării, în urma cărora mai mulţi turişti au fost răniţi de ambarcaţiuni care circulau cu o viteză prea mare, să poată fi evitate.

Astfel, cei care vor să desfăşoare activităţi de agrement nautic cu ambarcaţiuni cu motor trebuie, de astăzi, să aibă delimitat perimetrul în care pot lansa ambarcaţiunile la apă.

De asemenea, pe o distanţă de 300 de metri de la zona în care turiştii pot înota vor avea acces doar ambarcaţiunile fără motor. După acest perimetru balizat corespunzător vor putea fi folosite şi mijloacele de agrement nautic cu motor.

„O astfel de reglementare era absolut necesară, având în vedere că agrementul nautic este un fenomen care a luat amploare, mai ales pe litoral. De aceea, am considerat că acest ordin trebuie dat cât mai repede. Nu mai putem permite ca, pe litoralul Mării Negre sau în oricare alt loc în care oamenii vin să se relaxeze sau să practice sporturi acvatice, să mai fie incidente nefericite. Totodată, îndemn turiştii care îşi petrec deja vacanţa pe litoral să respecte recomandările salvamarilor”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Potrivit Ministerului Turismului, se vor desfăşura acţiuni de îndrumare pe litoral pentru respectarea noilor reglementări. După această perioadă, cei care nu vor respecta noile prevederi riscă amenzi dar şi retragerea autorizaţiilor de funcţionare.

„Ministerul susţine desfăşurarea activităţilor de agrement nautic, însă subliniază faptul că operatorii economici au obligaţia de a nu crea niciun fel de disconfort turiştilor aflaţi pe plajă, în apă sau în hotelurile şi pensiunile din apropiere”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO