Politică

Fostul preşedinte al PE, Hans-Gert Pöttering: Comportamentul Guvernului Ponta, încălcare vădită a principiilor statului de drept

Fostul preşedinte al UE, Hans-Gert Pöttering: Comportamentul Guvernului Ponta, încălcare vădită a principiilor statului de drept (Imagine: Mediafax foto/AFP)

Autor: Marius Fratila

09.07.2012, 18:24 263

Europarlamentarul CDU Hans-Gert Pöttering, preşedinte al Fundaţiei Konrad Adenauer şi fost presedinte al PE, îşi exprimă îngrijorarea profundă faţă de procedura de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, adăugând că principiile statului de drept au fost încălcate "vădit" de Guvernul Victor Ponta.

"Comportamentul manifestat de către guvernul Ponta reprezintă o încălcare vădită a principiilor statului de drept şi constituie un motiv pentru îngrijorări reale", susţine Hans-Gert Pöttering, într-un comunicat de presă transmis luni MEDIAFAX.

Europarlamentarul german menţionează că a solicitat Comisiei Europene să "examineze evenimentele din România din perspective compabitibilităţii acestora cu principiile şi legislaţia UE".

El consideră că procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Băsescu reprezintă punctul culăminant al unei serii de atacuri fără precedent asupra structurilor statului de drept din România, amintind că pe parcursul săptămânii trecute au fost înlocuiţi preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului "cu oameni ai premierului social-democrat", iar Curţii Constituţionale i s-a retras dreptul de a verifica hotărârile Parlamentului.

"De la aderarea la Uniunea Europeană, România a făcut pasi importanţi în procesul de evoluţie democratică si de dezvoltare a instituţiilor sale conform principiilor statului de drept. Procedura premierului Victor Ponta, bazată exclusiv pe politica de partid, pune serios în pericol respectul de care se bucură România la nivelul instituţiilor europene. Procedura neasteptată împotriva opoziţiei si ocolirea justiţiei dăunează pe termen lung politicii ţării. În calitate de susţinători ai democraţiei si de cetăţeni europeni, avem obligaţia de a ne face auzite vocile împotriva evoluţiilor din România. Solicit Comisiei Europene, în calitate de ‘gardian al tratatelor’, să examineze evenimentele din România din perspectiva compatibilităţii acestora cu principiile si legislaţia UE", a declarat Pöttering, potrivit comunicatului menţionat.

Fundaţia Konrad Adenauer, o organizaţie politică apropiată Uniunii Creştin-Democrate (CDU) din Germania, desfăşoară activităţi de instruire şi consultanţă politică în România încă din 1991. În anul 1998 a fost deschisă reprezentanţa Fundaţiei la Bucureşti. Începând cu 2006, Bucureşti a devenit şi sediul programului “Statul de Drept Europa de Sud-Est” al Fundaţiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO