Politică

Generalul american care îl consiliază pe premierul Ponta are o firmă interesată să investească în Remin Baia Mare

Generalul american care îl consiliază pe premierul...

Autor: Carol Dan

18.10.2013, 17:02 1029

Pe lângă UGR, mai sunt interesate să participe la finanţarea Remin şi companiile Glencore (Elveţia), Romaltyn, African Consolidated Resources şi New Mineral Procesing, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), Adrian Volintiru.

"Eu nu m-am întâlnit cu niciuna dintre aceste companii, au avut întâlniri la nivel înalt. Mi-ar plăcea să vină şi alte companii", a firmat Volintiru.

El a adăugat că în varianta cea mai optimistă va fi organizată în două luni o licitaţie pentru selectarea investitorului, iar în cel mai rău scenariu în termen de patru luni.

"Depinde de momentul când va fi modificată legea minelor, aflată acum în Parlament şi care în forma actuală prevede doar închiderea minelor, dar şi de aprobarea planului de reorganizare a Remin", a menţionat şeful AAAS.

Remin este deţinută integral de stat, prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie.

OPSPI intenţionează să lanseze o ofertă publică pentru identificarea potenţialilor investitori care să contribuie la reluarea activităţilor miniere la Remin.

Potrivit datelor AAAS, creditor al Remin, compania din Baia Mare deţine 16 licenţe de concesiune a activităţilor miniere de exploatare valorificare a minereurilor polimetalice, aurifere, cuprifere şi de fier-mangan.

Remin şi-a întrerupt defintiv activitatea în 2006, iar din 2009 se află în insolvenţă. Înainte de 1989, compania a avut chiar şi 30.000 de angajaţi.

În luna mai, toate depozitele de pirită auriferă ale Remin au fost cumpărate pentru 53,1 milioane de dolari de traderul elveţian de metale şi minereuri Werco Trade.

Wesley Clark, fost comandant al forţelor NATO, este din vara anului trecut consilier onorific al premierului Victor Ponta pe probleme strategice, de securitate şi economie.

New Mineral Procesing aparţine omului de afaceri Liviu Bamburic din Constanţa.

African Consolidated Resources extrage aur, nichel, platină, cupru, fosfaţi şi diamante.

Romaltyn are ca obiect de activitate reciclarea deşeurilor miniere la Baia Mare şi este controlată de Fondul de investiţii Fribourg Investments, deţinut de fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza. Romaltyn deţine la Baia Mare şi o uzină de tratare a minereului aurifer, care însă nu este operaţională.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO