Politică

Grapini continuă şantierele deschise de Udrea dacă sunt realizate 80% şi dacă ar costa mai mult să le oprească

Grapini continuă şantierele deschise de Udrea dacă...

Autor: Liviu Iancu

19.01.2013, 17:30 473

"Cât priveşte şantierele deschise, le vom continua doar dacă sunt realizate în proporţie de 80% şi dacă ar costa mai mult să le oprim. Din păcate, banii din acest an din buget trebuie să-i alocăm facturilor neachitate din anii din urmă", a declarat Grapini sâmbătă într-un comunicat.

Ea a adăugat că va fi greu să continue ce a început Udrea, având în vedere sutele de procese pe care le-a moştenit şi pentru care se plătesc miliarde de lei.

"Totdeauna am acţionat conform principiilor mele şi nu împrumutate de la alţii. Turismul, ca orice domeniu, are nevoie de profesionişti, de aceea eu colaborez cu profesionişti în stabilirea obiectivelor. Dar turismul are nevoie de un bun management şi de asta mă ocup eu. Nu ştiu ca doamna Udrea să fie specialist în turism şi nu cunosc să fie specialistă în management organizaţional sau instituţional, având în vedere că primul act de conducere a fost la un minister. Eu am declarat că nu mă lupt cu nume - de altfel nu i-am pronunţat niciodată numele în declaraţiile mele publice -, ci mă voi lupta cu mentalităţi, comportamente, indicatori de eficienţă şi competitivitate", a mai spus Grapini în comunicat.

Ministrul a adăugat că vrea ca România să nu mai fie ultima ţară din Europa la turism, să nu mai cheltuiască "fără cap" şi să nu mai existe competiţii între cine atrage mai multe fonduri europene, ca să obţină laudele preşedintelui, fără efecte în realitate.

Elena Udrea a declarat vineri că pentru Maria Grapini ar fi o performanţă dacă ar termina proiectele începute de ea, replica venind după ce ministrul pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism a afirmat că zeci de milioane de euro au fost cheltuiţi în turism fără efecte vizibile.

"Dacă ar fi în stare să continue ceea ce am început eu în domeniu, ar fi o mare performanţă pentru domnia sa. Câteva lucruri i-ar fi de folos pentru început măcar, dacă le-ar şti. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a derulat, în mandatul meu de ministru, investiţii de aproximativ 500 de milioane de lei în dezvoltarea infrastructurii turistice şi sportive în staţiunile şi localităţi turistice montane din România", a declarat Elena Udrea pentru MEDIAFAX.

Ea a adăugat că în perioada 2010-2011 în România au fost construite 12 pârtii noi şi au fost extinse şi reamenajate alte 15 pârtii şi, de asemenea, au fost construite nouă instalaţii noi de transport
pe cablu şi 21 de sisteme de producere a zăpezii artificiale. Lucrările la infrastructura turistică montană s-au finalizat în timp, spune Udrea, iar efectele sunt aşteptate pe termen mediu şi lung.

Ministrul delegat pentru IMM, Turism şi Mediul de Afaceri, Maria Grapini, a declarat vineri agenţiei MEDIAFAX că zeci de milioane de euro au fost cheltuiţi în ultimii ani, în turism, fără să aibă efecte benefice pentru industrie, pentru promovarea brandului turistic fiind deja plătiţi 12 milioane de euro.

Grapini mai spusese vineri că s-au cheltuit foarte mulţi bani în domeniul turismului, comparativ cu alte ramuri, respectiv zeci de milioane de euro cheltuiţi.

"Eu doar spun pentru public, să analizeze, e bine că noi am făcut 147 de pârtii de schi, care au în total 125 de kilometri de pârtii, dar sunt împrăştiate?", a spus Grapini.

Ea a afirmat că în Austria pârtiile de ski sunt concentrate, cu toată infrastructura necesară.

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea a replicat că anul 2012 a fost remarcabil, turismul înregistrând o creştere cu 10-12% în toate sectoarele. Aproape 100.000 de români şi-au petrecut Revelionul în staţiunile din ţară, în creştere cu 30% faţă de anul trecut şi au cheltuit aproximativ 81 de milioane de lei, cu 20% mai mult comparativ cu anul precedent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO