Politică

Guvernul majorează vârsta copilului până la care părintele beneficiază de concediu medical

Guvernul majorează vârsta copilului până la care...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

14.12.2017, 13:28 1874

Lista acestor afecţiuni grave se va stabili de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi va fi prevăzută în Normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

De asemenea, actul normativ, care va fi discutat în şedinţa de miercuri, simplifică procedura de acordare a certificatelor de concediu medical pentru situaţiile în care asiguraţii beneficiază de concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav, dacă însoţesc copilul la tratament pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, ori pe teritoriul unui alt stat decât cele menţionate anterior. În aceste cazuri, s-au stabilit că certificatul de concediu medical va putea fi eliberat atât unuia dintre părinţi, cât şi unei persoane împuternicite de acesta.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă prevede şi crearea cadrului legal pentru realizarea şi implementarea unei soluţii informatice pentru eliberarea certificatelor de concediu medical în format electronic. Astfel, medicii prescriptori vor putea completa şi transmite angajatorilor/beneficiarilor certificatele de concediu medical în format electronic, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă. Certificatele vor fi semnate de medici cu semnături electronice calificate.

Pe lângă măsuri menite să simplifice modul de acordare a certificatelor de concediu medical, actul normativ reglementează şi posibilitatea acordării indemnizaţiei de maternitate calculate în raport cu toate veniturile pe baza cărora s-a calculat şi plătit contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO