Politică

Iohannis atacă la CCR legea care prevede ca funcţionarii judecaţi să nu mai fie suspendaţi

Iohannis atacă la CCR legea care prevede ca...

Autor: Andreea Traicu, Mediafax

04.12.2017, 12:51 181

Şeful statului argumentează că actul normativ diminuează standardele de integritate şi afectează încredere cetăţenilor în instituţii.

„Legea supusă controlului de constituţionalitate - determină diminuarea standardelor de integritate cu privire la exercitarea unei funcţii publice şi afectează profund încrederea cetăţenilor în instituţii. Aceste standarde se constituie într-un element component al statului de drept şi al democraţiei constituţionale, valori supreme în cadrul unei societăţi democratice”, se arată în sesizarea înaintată CCR de preşedintele României.

„Acest lucru este valabil în toate cazurile exemplificate, unde valorile protejate sunt integritatea şi prestigiul funcţiei publice, iar obiectivele unui stat de drept sunt cele de a asigura cetăţenilor servicii publice de calitate şi de a crea premisele pentru încrederea cetăţenilor în instituţiile şi autorităţile publice. De aceea, apreciem că instituirea unui astfel de privilegiu pentru funcţionarii publici în cadrul Legii nr. 188/1999 nu este unul justificat obiectiv şi rational”, argumentează şeful statului.

Un alt motiv invocat de preşedinte este că se încalcă îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin persoanelor cărora le sunt încredinţate funcţii publice.

„O prevedere care elimină sancţiunea suspendării raportului de serviciu al unui funcţionar public trimis în judecată pentru infracţiuni de o anumită gravitate este de natură să aducă atingere standardelor etice şi profesionale necesare pentru persoanele învestite cu autoritate a statului”, se arată în sesizarea şefului statului.

În ceea ce priveşte introducerea posibilităţii de delegare a competenţei de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor publice prin ordin al Preşedintelui ANFP, şeful statului reclamă că „prin soluţia legislativă se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează raportul de serviciu, reglementat de legea organică, să fie delegat printr-un act administrativ”.

Potrivit actului normativ, funcţionarul public de conducere are prioritate la ocuparea unei funcţii publice vacante de nivel inferior, chiar şi atunci când funcţia vacantă de nivel inferior este o funcţie publică de execuţie şi nu corespunde studiilor şi/sau vechimii în specialitatea funcţionarului public de conducere. În acest caz, funcţia publică de execuţie de nivel inferior va fi transformată într-o funcţie publică corespunzătoare, dacă transformarea nu afectează structura organizatorică aprobată.

„În comparaţie cu persoanele care îndeplinesc condiţiile de studii şi vechime pentru ocuparea funcţiei publice vacante, acordarea priorităţii la ocuparea respectivei funcţii unui funcţionar public de conducere, chiar în situaţia în care acesta nu îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime, reprezintă un privilegiu nejustificat raţional şi obiectiv”, argumentează Klaus Iohannis.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO