Politică

Iohannis depune jurământul duminică. Şedinţa solemnă a Parlamentului începe la ora 12.00

Iohannis depune jurământul duminică. Şedinţa...

Autor: Liviu Dadacus

19.12.2014, 16:11 192

Deschiderea şedinţei va fi marcată de intonarea imnului naţional al României, potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor, remis, vineri, MEDIAFAX, referitor la principalele momente ale evenimentului.

Potrivit sursei citate, după intonarea imnului, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, va prezenta Hotărârea privind validarea alegerii preşedintelui României, în conformitate cu prevederile Legii privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale şi ale Regulamentului şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În continuare, Klaus Iohannis va depune jurământul, conform prevederilor stipulate de Constituţia României, urmând să semneze textul acestui document şi să îl înmâneze preşedintelui de şedinţă.

Declaraţia Parlamentului României cu privire la depunerea jurământului de către Preşedintele României va fi citită de preşedintele de şedinţă, după care preşedintele Klaus Iohannis va adresa un mesaj Camerelor reunite ale Parlamentului.

Şedinţa solemnă va fi condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu.

Surse parlamentare au precizat, pentru MEDIAFAX, că preşedintele ales, Klaus Iohannis, va respecta protocolul de depunere a jurământului utilizat în situaţiile similare de până în prezent, el neavând solicitări suplimentare legate de ceremonial.

Potrivit aceloraşi surse, în timpul şedinţei solemne, Klaus Iohannis va lua loc separat, pe un scaun situat imediat în stânga tribunei unde se ţin discursurile.

Familia lui Klaus Iohannis şi câţiva apropiaţi vor asista la ceremonie în sala de plen, au mai arătat sursele citate.

Totodată, aceleaşi surse au precizat că va fi amenajată şi o altă sală în incinta Parlamentului, în care alţi invitaţi vor putea urmări ceremonia pe un ecran mare.

Sursele menţionate au mai arătat că Iohannis va depune jurământul pe Constituţie şi pe Biblie – aceasta din urmă fiind unică pentru orice fel de jurământ. Aceleaşi surse au mai precizat că protocolul de depunere a jurământului va include şi binecuvântarea Patriarhului BOR, ca şi până în prezent.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO