Politică

Iohannis nu a vrut să se certe cu PSD şi a promulgat legea salarizării din prima. Preşedintele speră ca Finanţele Publice să nu sară în aer şi guvernul să găsească bani pentru acoperirea majorărilor

Iohannis nu a vrut să se certe cu PSD şi a promulgat...

Autor: Dana Stanila

28.06.2017, 13:22 6878

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat miercuri, 28 iunie a.c., decretul de promulgare a Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice", a anunţat Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele "susţine necesitatea de creştere a veniturilor salariale, în mod sustenabil, pentru îmbunătăţirea nivelului de trai al românilor. Este evident faptul că România are nevoie de un cadru legislativ care să introducă ordine în sistemul public de salarizare, astfel încât să fie eliminate inechităţile şi disfuncţionalităţile salariale. În acelaşi timp, Preşedintele României susţine necesitatea unei creşteri sustenabile a salarizării în sectorul bugetar, care să asigure motivaţiile adecvate şi performanţele necesare din partea tuturor beneficiarilor".

"Legea salarizării în sectorul bugetar este un proiect asumat, la nivel guvernamental şi parlamentar, de către Partidul Social Democrat, ca parte esenţială a programului de guvernare al actualei coaliţii politice. În acest sens, este responsabilitatea PSD-ALDE să asigure dezvoltarea echilibrată şi să concilieze obiectivul de creştere a salariilor cu cel de păstrare a stabilităţii macroeconomice şi bugetare a României", se spune în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Însă, Iohannis "atrage atenţia că aspectele problematice ale legii se impun a fi corectate de Guvern şi Parlament de-a lungul perioadei de aplicare a legii. Coaliţia aflată la guvernare are obligaţia să se asigure că legea salarizării va produce rezultate conform promisiunilor făcute, fără a genera dezechilibre în economie şi implicaţii negative asupra bugetului public. În acest sens, aplicarea legii trebuie corelată cu angajamentele României din Pactul de Stabilitate şi Creştere, în vederea păstrării deficitului bugetar sub pragul de 3% din PIB".

"Această lege ar trebui să rezolve problemele salariale existente în sectorul public, fără să creeze altele. Orice ajustări ulterioare, menite să asigure spaţiul bugetar destinat salarizării, trebuie să fie făcute în mod transparent, credibil şi responsabil, fără a fi afectate alte sectoare importante pentru dezvoltarea economiei, respectiv investiţiile şi proiectele de infrastructură asumate la nivel guvernamental', consideră preşedintele Iohannis.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO