Politică

Isărescu devine şef peste tot: Legea privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar, promulgată de preşedintele Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Preşedintele Klaus Iohannis şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu

Autor: Mediafax

16.03.2017, 00:05 26008
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ieri legea privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, după ce proiectul - criticat la vremea lui pentru că ar asigura „imunitate” mai marilor din BNR - a fost trimis anul trecut de şeful statului pentru reexaminare.
 
Promulgarea vine după ce, în luna aprilie a anului tre­cut, preşedintele Klaus Iohannis a trimis legea înapoi în parlament pentru reexaminare, pentru că unele din­tre dispoziţii erau „lipsite de previzibilitate şi de cla­ritate“. Proiectul a fost aprobat de guvern în 2015. Potrivit propunerii legislative, se va constitui Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială din reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai Autorităţii de Supraveghere Financiară şi ai Guvernului şi va funcţiona ca structură de cooperare interinstituţională, fără personalitate juridică, cu rolul de a asigura coordonarea supravegherii macroprudenţiale la nivel naţional.
 
Preşedintele Comitetului va fi guvernatorul BNR, iar organismul decizional al Comitetului Naţional pentru Supraveghere Macroprudenţială va fi Consiliul General, format din nouă membri, respectiv guvernatorul, prim-viceguvernatorul, cei doi viceguvernatori şi economistul-şef ai Băncii Naţionale a României, preşedintele şi prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară şi doi reprezentanţi ai Guvernului, desemnaţi de primul-ministru.
 
De asemenea, directorul Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar, instituţie cu responsabilităţi în procesul de soluţionare a situaţiei instituţiilor de credit aflate în dificultate, va participa la şedinţele Comitetului, fără a avea drept de vot.
 
Criticile la adresa legii au fost nenumărate. Principalele obiecţii vizau faptul că recomandările instituţiei ar fi de fapt obligatorii şi că acest comitet nu ar fi altceva decât un supraguvern în care membrii au imunitate.
 
 
 
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO