Politică

Liderul PSD, Liviu Dragnea, despre Fifor şi Şimon: Preşedintele a agreat, de principiu, aceste propuneri

Liderul PSD, Liviu Dragnea, despre Fifor şi Şimon:...

Autor: Liviu Dadacus

12.09.2017, 12:34 91

"Eram cu premierul Mihai Tudose, l-am sunat pe preşedinte, l-am informat care vor fi propunerile noastre astăzi şi, sigur, a fost de acord. Preşedintele, de principu, a agreat aceste propuneri. Sigur că o sa le analizeze abia dupa ce vin hârtiile oficial, dar aseară nu a avut reacţie de respingere sau să nu fie de acord cu noi. Sigur, decizia va fi la dumnealui astăzi", a declarat Liviu Dragnea.

Anunţul nominalizării celor doi a fost făcut după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.

"Comitetul executiv naţional a făcut două propuneri către primul ministru, respectiv Mihai Fifor la Apărare, iar la Economie, domnul Gheorghe Şimon. Am avut în ultimele zile mai mult discuţii cu primul ministru referitoare la nominalizarea pentru Ministerul Apărării. Decizia comună a fost Mihai Fifor pentru că e un om responsabil, are avantajul că în ultimele luni a lucrat la Ministerul Economiei ca ministru şi a mers prin ţară, a văzut obiective economice şi în această perioadă a lucrat foarte mult cu MApN pentru industria de aparare. Gheorghe Şimon este un om cu experienţă foarte mare în economie, are o activitate veche în PSD", a completat preşedintele PSD.

Conform CV-ului postat pe pagina oficială a Camerei Deputaţilor, Şimon s-a născut în 1 ianuarie 1961, în Vişeu de Sus. El este căsătorit şi are doi copii.

Între 1983 şi 1988, a studiat la Institutul Politehnic Cluj Napoca, Facultatea de Mecanică.

Începând din 2000 şi până în prezent, Gheorghe Şimon este vicepreşedinte al PSD Maramureş.

De-a lungul timpului, el a ocupat funcţiile de consilier local în cadrul Consiliului Local Vişeu de Sus şi consilier judeţean, la Consiliul Judeţean Maramureş.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO