Politică

Ludovic Orban spune că PNL îl va susţine pe Klaus Iohannis dacă PSD/ALDE va demara procedura de suspendare: „În momentul de faţă a dispărut orice fel de pretext pentru suspendarea preşedintelui”

Ludovic Orban spune că PNL îl va susţine pe Klaus...

Autor: Petriana Condrut, Mediafax

09.07.2018, 19:16 67

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că, după emiterea decretului de revocare, nu mai există niciun motiv pentru suspendarea preşedintelui Klasu Iohannis, dar dacă totuşi se va ajunge aici, formaţiunea pe care o conduce îl va susţine pe preşedinte.

"În momentul de faţă a dispărut orice fel de pretext pentru suspendarea preşedintelui. În cazul în care PSD-ALDE vor demara procedura de suspendare, Partidul Naţional Liberal va fi alături de preşedinte, ne vom implica cu toate forţele în apărarea democraţiei, în apărarea preşedintelui României Klaus Iohannis cu care suntem în parteneriat şi, de asemenea, într-o campanie pentru ca la referendum să le dăm acestor domni o bătaie aşa cum merită", a declarat Ludovic Orban.

Liderul PNL spune că în cazul în care preşedintele nu semna revocarea, se ajungea la procedura de suspendare şi preşedintele interimar, Călin Popescu Tăriceanu, ar fi semnat decretul de suspendare.

"În ceea ce priveşte poziţia preşedintelui Iohannis, eu v-am spus că preşedintele are două variante. Varianta de a accepta suspendarea cu acest pretext că nu pune în practică decizia Curţii Constituţionale. Aceasta ar fi dus la suspendare, la referendum pe care l-ar fi câştigat . Acest lucru ar fi avut consecinţe favorabile asupra imaginii personale a preşedintelui. Cu toate astea preşedintele a ales România, a ales să facă bine României, a ales să pună punct unei posibile crize politice grave care ar fi generată de demararea procedurii de suspendare, iar oricum şi dacă ar fi pus sau dacă nu ar fi pus în practică decizia Curţii Constituţionale, după suspendare, Tăriceanu fiţi convins că primul act pe care l-ar fi semnat ar fi fost actul de demitere a doamnei Koveşi", a mai spus Orban.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni că subiectul privind suspendarea preşedintelui va continua în partid şi în coaliţie, chiar dacă preşedintele a luat decizia de revocare a Laurei Codruţa Kovesi.

"Dacă vom lua această decizie o s-o prezentăm atunci. Nu e numai asta. Sigur că e o discuţie serioasă pe care trebuie să o purtăm foarte aşezat pentru că este un demers foarte serios. Nu e un demers în joacă, dar din păcate preşedintele arată demult că nu respect Constituţia, nu-şi respect atribu'iile, nu mai are puterea să fie un preşedinte deasupra partidelor, fără interese partinice, care să fie un mediator între puterile statului", a declarat Liviu Dragnea.

Acesta a declarat că discuţia stabilită pentru azi a fost amânată, dar "nu am închis-o".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO