Politică

Mai mulţi parlamentari au depus un proiect prin care vor renunţarea la ora de vară

Mai mulţi parlamentari au depus un proiect prin care vor...

Autor: Iasmina Ardelean, Mediafax

03.03.2018, 14:10 2549

„Introdusă în anul 1916, ca o necesitate impusă de condiţiile economice generate de Primul Război Mondial, ora de vară a avut drept scop crearea unei economii în privinţa consumului de energie electrică şi termică”, potrivit expunerii de motive.

Iniţiatorul precizează că studiile efectuate în ultima perioadă au relevat faptul că această modificare a orei legale nu generează economii din punct de vedere energetic şi provoacă un puternic disconfort asupra marii majorităţi a populaţiei.

Totodată, modificarea orei generează perturbări ale transportului feroviar şi aerian, spune iniţiatorul.

„Potenţialele efecte negative inclusiv asupra sănătăţii populaţiei ale modificării bianuale ale ore au fost subliniate inclusiv la nivelul Parlamentului European, solicitându-se prin vot majoritar o rezoluţie la nivelul Consiliului European pentru revizuirea regimului actual al orei de vară”, se arată în documentul citat.

Paşcan susţine că, din aceste considerente, se impune abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României şi pe cale de consecinţă stabilirea orei oficiale a României ca fiind +2 UTC pe tot parcursul anului.

În prezent, trecerea la ora de vară are loc în ultimul weekend din luna martie, atunci când ceasurile sunt date cu o oră în faţă, astfel încât ora 3.00 devine ora 4.00.

Proiectul legislativ este susţinut de deputaţi PMP, PSD, PNL, USR şi UDMR. Acesta a fost depus la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO