Politică

Majoritatea membrilor CExN al PSD nu susţin remanierea; urmează votul

Sevil Shhaideh

Sevil Shhaideh

Autor: Liviu Dadacus

12.10.2017, 22:30 103

În dezbaterile din CExN al PSD privind remanierea, cei care au luat cuvântul în şedinţă s-au pronunţat, în majoritatea lor, împotriva acceptării de către partid a demisiilor celor patru miniştri pe care primul-ministru Mihai Tudose vrea să-i înlocuiască.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa Comitetului Executiv a fost întreruptă de o scurtă pauză, urmând ca şedinţa să fie reluată pentru concluzii şi pentru votul propriu-zis privind acceptarea sau nu a demisiilor.

Anterior, miniştrii Rovana Plumb, Sevil Shhaideh, Răzvan Cuc şi Ilan Laufer îşi anunţaseră disponibilitatea de a renunţa la posturile guvernamentale dacă membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD le solicită acest lucru.

Ei erau vizaţi de proiectul de remaniere al premierului Mihai Tudose, ultimul de pe lista cu remaniabili a lui Tudose fiind ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, însă acesta este membru ALDE şi beneficiază de susţinerea partidului, reconfirmată joi de către preşedintele Călin Popescu-Tăriceanu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO