Politică

Medicii vor avea obligaţia de a informa pacienţii ce medicamente pot lua, iar aceştia vor putea alege

Medicii vor avea obligaţia de a informa pacienţii ce...

Autor: Departamentul Corespondenţi

03.09.2013, 21:15 385

"Noi vom introduce o normă începând cu contractul-cadru pe anul 2014, şi o spun poate în premieră pentru dumneavoastră astăzi, dar va fi în curând publică această informaţie: în acordul cu Fondul Monetar Internaţional avem o prevedere pe programul Ministerului Sănătăţii prin care medicul va fi obligat să informeze pacientul ce medicamente i se potrivesc, de la generic până la original, şi pacientul să decidă, să opteze", a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la o întâlnire regională pe tema proiectelor de acte normative lansate de minister în dezbatere publică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit lui Nicolăescu, legea actuală prevede că dacă un pacient merge la o farmacie care are contract cu CAS şi nu are medicamentul prescris de medic, în 24 de ore are obligaţia să-l aducă.

"Dacă nu, la reclamaţia dumneavoastră, Casa poate sancţiona acea farmacie. Deci cadru există, însă ceea ce se întâmplă sunt deficienţe de funcţionare", a spus Eugen Nicolăescu.

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a fost prezent, marţi, la Craiova, la o întâlnire cu reprezentanţii sistemului sanitar din judeţele Olteniei, în cadrul unei dezbateri regionale, temele discutate vizând punerea în aplicare a unor proiecte din cadrul Programului de Guvernare şi măsurile de reformă care urmează să fie adoptate.

Reforma privind restructurarea şi reorganizarea sistemului sanitar, proiectul-pilot de creştere a veniturilor medicilor din unităţile sanitare publice cu paturi, legea răspunderii civile a personalului medical - malpraxis, proiectul de modificare a statutului spitalelor şi pachetul de servicii medicale de bază au fost temele pe marginea cărora s-a discutat, cu întrebări şi propuneri din partea medicilor şi specialiştilor şi răspunsuri din partea ministrului Sănătăţii.

Ministrul Sănătăţii a purtat un dialog cu reprezentanţii sistemului sanitar din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea, un subiect important privind suplimentarea veniturilor medicilor.

"Consider că în acest proiect al legii suplimentării veniturilor medicilor ar trebui folosite, pentru definirea calităţii şi cantităţii actului medical, şi acele criterii de performanţă pe care noi le cuantificăm acum la nivelul spitalului şi pe care le putem cuantifica foarte bine la nivel de secţie şi la nivel de medic. Ele pot fi folosite şi pot fi nişte repere. Din ce am citit în proiect, nu se specifică exact cum pot fi cuantificate", a sugerat un medic din cadrul Spitalului de urgenţă din Drobeta Turnu-Severin.

Tot referitor la salarizarea medicilor, ministrul Sănătăţii a comentat cu privire la unele proiecte care se regăsesc în lege: "Vorbim de practici şi mentalităţi, reducerea plăţilor informale, eliminarea practicii plimbatului pacienţilor dintre privat şi public, ceea ce ştim că se întâmplă, oferirea posibilităţii pacientului de a-şi alege medicul, în spitalul puiblic, dacă doreşte, şi pentru asta, vom introduce paturi private în spitalele publice, posibilitate care va oferi echipei medicale să obţină venituri suplimentare. Şi modul în care sunt manageriate spitalele rămâne în continuare un deziderat, dar noi credem că va fi mult mai vizibil ca urmare a acestor schimbări".

Întâlnirea de marţi, de la Craiova, la care a fost prezent şi Cristian Buşoi, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), este a treia dezbatere publică organizată de Ministerul Sănătăţii privind proiectele de lege viitoare, astfel de întâlniri având deja loc la Alexandria şi Constanţa.

Ministrul Sănătăţii a menţionat că proiectele de lege se vor regăsi pe site-ul ministerului în formă iniţială, urmând ca la finalul dezbaterilor din toată ţara să fie publicate şi variantele finale ale acestor proiecte.

Următoarea dezbatere publică va avea loc la Sighişoara, în data de 5 septembrie, Iaşi, Timişoara, Oradea şi Bucureşti fiind ultimele patru oraşe în care vor avea loc astfel de întâlniri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO