Politică

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan: Doresc eliminarea constrângerilor pe care le au poliţiştii în cazul uzului de armă

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan: Doresc...

Autor: Otilia Ciocan Serescu

24.07.2017, 18:46 123

„Referitor la uzul de armă. Pentru că acest act normativ (statutul poliţistului - n.red.) vizează toţi angajaţii MAI care deţin o armă de serviciu, am decis ca procesul de modificare a acestei reglementări să fie realizat la nivelul ministerului. Personal, îmi doresc să eliminăm toate acele constrângeri care fac în prezent ca poliţiştii să aibă reţineri evidente în a utiliza armamentul din dotare. Şi aceste modificări îmi doresc să fie finalizate cât mai repede, pentru a avea până la sfârşitul acestui an acest pachet complet care priveşte întărirea autorităţii poliţistului”, a spus Carmen Dan, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce a avut consultări cu liderii de sindicat.

În plus, ministrul de Interne a subliniat că va discuta cu ministrul Justiţiei, pentru ca legea penală privind actele de ultraj să fie mai aspră.

„Legat de înăsprirea legislaţiei penale pentru faptele de ultraj comise asupra poliţiştilor, spuneam zilele acestea că în anul 2015, după moartea poliţistului Ionescu, de la Brigada Poliţiei Rutiere, MAI a înaintat o propunere de acest fel ministrului Justiţiei. Propunerea viza majorarea limitelor pedepselor pentru faptele de ultraj cu două treimi, atunci când victima acestor infracţiuni este un poliţist sau jandarm. Voi discuta personal cu ministrul justiţiei pentru ca această propunere care nu s-a materializat până acum să fie avută în atenţie şi considerată ca o prioritate în pachetul legislativ care va viza modificarea legislaţiei penale”, a explicat Carmen Dan.

Ministrul a mai spus că aceste modificări legislative sunt măsuri pe termen mediu şi lung.

„Pe termen scurt, pentru a evita situaţii similare celei de la Suceava, vom inventaria toate resursele pe care Jandarmeria le poate pune la dispoziţie pentru a completa deficitul de poliţişti din domeniul ordinii publice. Nu înţelegeţi din asta că Jandarmeria Română ar sta mai bine cu personalul. Dar până când vom putea acoperi acest deficit va trebui să gestionăm mai bine propriile resurse, deficitare, aşa cum sunt ele în prezent. De asemenea, pregătim o evaluare completă în ceea ce priveşte priorităţile logistice care ţin de echipamentul de protecţie al poliţiştilor şi această analiză o voi prezenta inclusiv primului-ministru. Nu vreau să detaliez acum ce e mai prioritar, pentru că vreau să ascult opinia poliţiştilor. Că este vorba de veste de protecţie sau de armament sau de orice alte mijloace de intervenţie – vom vedea care este şi opinia celor care le folosesc şi vor folosi aceste mijloace. Am spus că vom avea o abordare consultativă şi aşa va fi”, a conchis Carmen Dan.

Discuţiile legate de statutul oamenilor legii au apărut după ce Sorin Vezeteu, poliţist de la Transporturi Feroviare, a fost omorât, joi noaptea, în gara din Suceava, de un tânăr de 24 de ani, care, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, a venit spre omul legii şi l-a înjunghiat de mai multe ori.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO