Politică

Ministrul de Interne, Carmen Dan: Am cerut refacerea procedurii de testare psihologică

Ministrul de Interne, Carmen Dan: Am cerut refacerea...

Autor: Mihaela Gidei, Mediafax

09.01.2018, 14:16 124

„Am discutat astăzi (marţi, n.r.) cu şeful centrului de psihologie din cadrul Ministerului şi am cerut ca împreună cu celelalte departamente cu competenţe să refacă întreaga procedură prin care se organizează activitatea de testare în Minister. Aceste testări trebuie să fie însoţite de fişe de cunoaştere, întocmite de superiorii ierarhici. În plus, este sarcina structurilor de integritate şi a celor de protecţie sa deţină informaţii despre posibilele vulnerabilităţi ale unui angajat. Toate aceste aspecte, coroborate, oferă o imagine completă despre vulnerabilităţile unui angajat. Cu această ocazie, am aflat cu stupefacţie că în majoritatea unităţilor din Poliţia Română se folosesc teste psihologice fără licenţă. (...) Anul acesta urmează să încadrăm în Minister 7.000 de oameni. Am transmis un avertisment foarte clar şi structurilor de protecţie internă şi de integritate să accentueze verificările pe care aceştia le fac pe linie de personal”, a declarat ministrul Carmen Dan, în cadrul unei declaraţii de presă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO