Politică

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache: Graţierea nu e făcută pentru o persoană. E o soluţie alternativă

Ministrul Justiţiei, Florin Iordache: Graţierea nu e...

Autor: Andreea Traicu

19.01.2017, 09:34 96

"În primul rând, cei care sunt acum încarceraţi acolo. Nu e făcută (n.r. OUG privind graţierea) pentru o persoană. E un sistem care am constatat că nu funcţionează. E o soluţie alternativă. Se vor construi în continuare penitenciare, dar acest lucru durează. Şi încercăm să remediem o situaţie care persistă de mai mult timp în România", a declarat ministrul Justiţiei.

Precizarea vine în contextul în care şefi de parchete şi de instanţe au declarat că ordonanţele privind graţierea şi modificarea codurilor sunt făcute cu ""dedicaţie".

Proiectul de ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală prevede dezincriminarea abuzului în serviciu sub 200.000 lei, infracţiunea fiind investigată doar ca urmare a unei plângeri. De asemenea, denunţul se poate face la cel mult şase luni de la comiterea faptelor iar neglijenţa în serviciu a fost abrogată.

Ordonanţa privind graţierea prevede graţierea în întregime a pedepselor cu închisoarea de până la cinci ani şi înjumătăţirea pedepsei pentru deţinuţii care au 60 de ani, femei însărcinate şi a celor care au copii de până în 5 ani în întreţinere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO