Politică

Ministrul propus la Transporturi, Felix Stroe, are o stradă care îi poartă numele

Ministrul propus la Transporturi, Felix Stroe, are o...

Autor: Cătălin Legănel, Mediafax

13.10.2017, 19:42 139

Viceprimarul localităţii Cumpăna, din judeţul Constanţa, Florin Neagu, spune că strada „Felix Stroe” a primit acest nume în octombrie 2009, în urma unei şedinţe de Consiliu Local.

La acel moment, directorului Regiei de Apă, Felix Stroe, i-au fost recunoscute „meritele şi implicarea în dezvoltarea infrastructurii comunei”. Concret, Felix Stroe a ajutat, prin regia pe care o conducea şi atunci, la racordarea comunei la sistemul de alimentare cu apă şi canalizare.

Consilierii locali au fost de acord să numească o stradă dintr-un cartier nou de locuinţe după directorul RAJA.

Strada „Felix Stroe” are circa 400 de metri lungime şi este racordată la apă, canalizare şi gaze. Drumul nu are însă curent electric şi nici asfalt, dar edilii comunei spun că este prins într-un proiect ce vizează asfaltarea acestuia în cursul anului viitor.

În iulie 2010, în cadrul unei şedinţe de Consiliu Local Municipal (CLM) Constanţa, Stroe a fost făcut cetăţean de onoare al Constanţei de primarul de atunci, Radu Mazăre.

Felix Stroe are dublă cetăţenie, română şi moldovenească, el primind titlul de cetăţean de onoare al oraşului basarabean Comrat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO