Politică

Noapte albă la Bruxelles: aproape 18 ore de negocieri şi niciun acord pe bugetul UE

Noapte albă la Bruxelles: aproape 18 ore de negocieri...

Autor: Iulian Anghel

08.02.2013, 10:19 716

Lucrările Consiliului European unde se discută bugetul Uniunii Europene pentru exerciţiul financiar 2014-2020 au fost reluate la Bruxelles, după o noapte albă de negocieri.

Preşedintele Consiliului European Herman Van Rompuy i-a reconvocat pe şefii de state sau de guverne ai UE, vineri, la ora 6.30, ora locală (7.30 ora României) după aproape 18 ore de negocieri întense la finalul cărora încă nu se ajunsese la un acord.

Lucrările Consiliului ar fi trebuit să înceapă vineri la ora 15.00 ora locală, dar au fost amânate de trei ori. Întâlnirea a început abia seara după ora 20.00 ora locală (21.00 ora României) şi au ţinut până în zori, iar după o pauză au fost reluate.

Nu ar fi pentru prima dată când liderii UE pierd nopţile, dar această întâlnire este una dintre cele mai tensionate din istoria Uniunii.

Dacă astăzi se ajunge la un acord, ar fi pentru prima dată în istoria UE când bugetul Uniunii nu creşte, ci scade semnificativ. Oricum, compromisul va fi la limită. Deocamdată, nici cei care vor reducerea drastică a bugetului (invocând criza economică), nici cei care vor mai mulţi bani (invocând nevoia de a grăbi atingerea mediei de bunăstare a Uniunii) nu renunţă.

Marea Britanie este în capul listei ţărilor din prima categorie, sprijinită mai ales de Olanda. În cea de-a doua categorie îi găsim pe “prietenii coeziunii”, între care şi România. Mai există o tabără “intermediară”, condusă de Franţa căreia i s-a alăturat Spania şi Italia, care nu vrea tăieri de cheltuieli drastice, cel puţin pe zonele care o interesează. Germania este la mijloc, vrea reduceri de cheltuieli şi austeritate, dar sprijină Franţa.

Ultima propunere de buget a preşedintelui Consiliului a nemulţumit toate taberele.

Discutăm de două variabile – o anvelopă a creditelor de angajament de 960 mld. euro pentru 2014-2020 (britanicii cer reducerea sumei la 930 mld. euro) şi o alta a creditelor de plăţi (adică ceea ce se va cheltui efectiv) în jur de 910 mld. euro.

Cu ce se va întoarce preşedintele Traian Băsescu de la acest summit, vom şti la finalul reuniunii. Deocamdată, se pare că fondurile structurale şi pentru agricultură - cele care interesează România – nu au fost amputate grav, tăieri semnificative vizând cheltuielile de funcţionare a aparatului Uniunii.

Ultima propunere cu care Rompuy a venit în această dimineaţă: credite de plăţi de 908 mld. euro cu  “marjă de manevră” de 12 mld. euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO