Politică

Omul de afaceri Horia Simu spune acuză un fost consilier prezidenţial că a primit o parte din despăgubiri în noul dosar al ANRP

Omul de afaceri Horia Simu spune acuză un fost consilier...

Autor: Mediafax

26.07.2016, 12:40 125

"Sunt acuzaţii care se regăsesc în dosar, în momentul în care va ieşi din camera preliminară şi dumneavoastră veţi putea avea acces la declaraţiile date de domnul Moldoveanu, de mine şi de ceilalţi participanţi . Domnul Moldovan a venit dânsul la mine, mi-a zis că poate să rezolve aceste dosare, el cunoscându-se în prealabil cu doamna Crinuţa Dumitrean. La acel moment, drepturile litigioase erau în posesia mea. Este nedrept că este inversată cauzalitatea şi sunt acoperiţi autorii morali ai acestui dosar. Domnul Daniel Moldoveanu, dânsul este autorul moral al acestui dosar, a făcut şi alte activităţi economice care nu ţineau de fişa postului domniei sale. Faptul că nu este prezent în acest dosar e puţin nedrept. 25 % din cei şapte milioane de euro i-a luat domnul ăsta (n.r Daniel Moldoveanu). Domnul Moldoveanu s-a întâlnit cu domnul Surdu de la RAPPS pe acest subiect", a declarat Horia Simu la sediul instanţei supreme.

Precizările vin în contextul în rechizitoriul prin care Horia Simu a fost trimis în judecată pentru noi presupuse fapte de corupţie privind despăgubiri acordate acestuia de ANRP pentru un teren din Constanţa, procurorii susţin că persoane cu funcţii de conducere din Ministerul Mediului, Administraţia Prezidenţială şi Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat ar fi intervenit pentru ca Simu să obţină despăgubirile.

"Obţinerea acestor despăgubiri nelegale de inculpat s-a datorat intervenţiilor făcute de acesta direct, prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale ori prin intermediul unor persoane ce ocupau diverse funcţii de conducere în cadrul Ministerului Mediului, Administraţiei Prezidenţiale sau Regiei Autonome – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat pe lângă autorităţile implicate în procedura de retrocedare, respectiv Primăria Municipiului Constanţa, Prefectura Judeţului Constanţa, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, intervenţii care au avut ca finalitate, pe de o parte, urgentarea soluţionării dosarului de despăgubire, iar, pe de altă parte, soluţionarea favorabilă a acestuia, prin acordarea de despăgubiri care nu i se cuveneau", se arată în rechizitoriul prin care Horia Simu a fost trimis în judecată.

În document, DNA precizează că "în acelaşi scop al obţinerii cât mai urgente a despăgubirilor inculpatul Simu Horia, prin intermediul (...) – consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale la acea dată, s-a întâlnit cu prefectul judeţului Constanţa, (...), şi a obţinut sprijinul acestuia pentru soluţionarea favorabilă şi urgentă a dosarului, aspect materializat prin validarea cererii de despăgubire de către Comisia 25 Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi înaintarea dosarului la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. În urma demersurilor pe care le-a făcut la nivelul Primăriei Constanţa şi a Instituţiei Prefectului municipiului Constanţa se reuşise ca dosarul să ajungă la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel încât inculpatul Simu Horia a avut nevoie de alte persoane care să-i mijlocească legătura cu preşedinta Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, inculpata Dumitrean Crinuţa. Profitând de relaţia profesională şi de prietenie cu (...), care deţinea o funcţie importantă la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, inculpatul Simu Horia i-a transmis acestuia disponibilitatea sa de a ceda un procent de 25% din drepturile deţinute în dosarul de despăgubire nr. 22804/FFC/2010 pentru obţinerea cât mai urgentă şi într-un cuantum cât mai mare de despăgubiri de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor".

Procurorii anticorupţie mai spun că Horia Simu a încercat să disimuleze originea ilicită a banilor prin achiziţionarea unui imobil în Franţa.

"O parte din banii încasaţi de (...) supuşi procesului de spălare, au fost utilizaţi de inculpatul Simu Horia în interesul propriu, una din principalele achiziţii fiind un imobil, în valoare de aproximativ 3.500.000 euro, imobil care a fost ulterior ipotecat pentru obţinerea unui împrumut cu care a fost achiziţionat un alt imobil, tot în sudul Franţei", se arată în documentul trimis instanţei.

Omul de afaceri Horia Simu a fost trimis în judecată, vineri, de DNA, alături de alte persoane, pentru noi presupuse fapte de corupţie privind despăgubiri acordate pentru un teren în municipiul Constanţa, prejudiciul fiind calculat la peste 7,7 milioane de euro. Faptele de corupţie ar fi fost comise în legătură cu modalitatea de oferire a despăgubirilor pentru un teren din Constanţa, pentru care Horia Simu cumpărase drepturi litigioase, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro.

Procurorii DNA susţin că după, momentul achiziţionării drepturilor litigioase, Horia Simu a apelat la apropiaţi şi la persoane cu funcţii de conducere din ANRP pentru a urgenta obţinerea despăgubirilor, în final preţul suprafeţei fiind supraevaluat la suma de 7.715.000 de euro.

Alături de omul de afaceri , vor mai fi judecaţi deputatul Marko Attila, Crinuţa Dumitrean, Remus Baciu, Cristian Mihai, Oana Vasilescu, Dragoş Bogdan, Cătălin Teodorescu,Florentina Savu şi Horaţiu Dima.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO