Politică

OUG prin care universităţile vor putea retrage titlul de doctor a fost scoasă în dezbatere publică

OUG prin care universităţile vor putea retrage titlul...

Autor: Ioana Nicolescu

10.02.2016, 18:36 84

Ministerul Educaţiei a scos în dezbatere publică Ordonanţa de Urgenţă prin care universităţile vor putea să acorde şi să retragă titlurile de doctor, însă pentru titlurile care au fost acordate deja prin ordin de ministru, tot Ministerul Educaţiei are responsabilitatea de a le retrage, în baza deciziei scrise a rectorului universităţii în cauză. Practic, titlul de doctor al lui Victor Ponta va putea fi retras prin decizia rectorului Universităţii din Bucureşti, cu aviz de la CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor), dar de către Ministerul Educaţiei, nu de către Universitate. OUG mai precizează că din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a titlului, diploma de doctor încetează să mai producă efecte.

Mai exact, OUG modifică articolul 170 unde este specificată modalitatea de retragere a titlurilor de doctor. Ministerul Educaţiei, în baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică, va putea în continuare să retragă calitatea conducătorului de doctorat, să retragă titlul de doctor acordat prin ordin al ministrului Educaţiei şi să retragă acreditarea unei şcoli doctorale. La asta se adaugă două noi aliniate care le dau şi universităţilor o parte din responsabilitate:

"În cazul nerespectării criteriilor de etică şi deontologie profesională, titlul de doctor se retrage prin decizia rectorului sau, după caz, a preşedintelui Academiei Române, pe baza raportului comisiei de etică a instituţiei de învăţământ superior/Academiei Române, sau după caz, a raportului CNATDCU.

Pentru titlurile de doctor obţinute prin ordin al ministrului educaţiei, în baza deciziei de retragere a titlului, semnată de către rector sau, după caz, de preşedintele Academiei Române, cu avizul conform CNATDCU, ministrul educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice emite ordinul de retragere a titlului de doctor;

Din momentul comunicării dispoziţiei de retragere a titlului, diploma de doctor încetează să mai producă efecte juridice".

În ceea ce priveşte atribuţiile CNATDCU (Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare), noile sale responsabilităţi sunt de a verifica respectarea cerinţelor procedurale de acordare a titlului de doctor; de a analiza şi decide asupra sesizărilor şi contestaţiilor referitoare la procesul de acordare sau retragere a titlului de doctor conform reglementărilor din codul studiilor universitare de doctorat; şi de a realiza monitorizarea şcolilor doctorale din România, conform reglementărilor legale.

În ceea ce priveşte acordarea titlurilor de doctor, responsabilitatea aceasta îi aparţine de acum încolo instituţiei organizatoare de doctorat prin dispoziţia rectorului sau, după caz, a preşedintelui Academiei Române, după primirea notificării din partea CNATDCU care atestă respectarea cerinţelor procedurale de acordare a titlului de doctor. După acordarea titlului de doctor, instituţia organizatoare de doctorat eliberează diploma de doctor, se mai arată în OUG.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO