Comentariu Iulian Anghel, redactor politic ZF

Patru miniştri ai economiei în opt luni de guvernare PSD: cu cine să faci politici economice în România?

12 sep 2017 Autor: Iulian Anghel

Numai cine nu vrea nu este în ţara asta ministru. Când intri în clădirea Minis­terului Finanţelor şi aştepţi forma­li­tăţile de primire, nu are cum să nu-ţi atra­gă atenţia pomelnicele de liste atâr­nate pe pereţi cu cei care s-au perindat prin fruntea minis­terului şi în faţa cărora ofiţerul de la poartă va fi tresărit zi de zi: „Să trăiţi, domnu’ ministru!“: 25 de miniş­tri în 27 de ani!

Aceeaşi poveste la Ministerul Eco­no­miei, care ieri a bifat al patrulea mi­nis­tru în funcţie în vreme de doar opt luni: Alexandru Petrescu, ministru două luni, Mihai Tudose (actualul prim-minis­tru, pa­tru luni), Mihai Fifor, două luni, şi, ia­tă, o nouă figură, ilustrul ne­cunos­cut Gheorghe Şimon.

Gheorghe Şimon, deputat PSD, a de­pus ieri jurământul ca ministru al eco­no­­miei, în vreme ce predecesorul lui a de­­­pus jumământul ca ministru al apă­ră­rii, fo­­toliu rămas liber după demisia lui Adrian Ţuţuianu. Una dintre cele mai importante po­zi­ţii din guvern – cea de ministru al eco­no­mi­ei – ajunge să fie subiectul unui joc de ne­­înţeles: care sunt criteriile după ca­re cine­va ajunge ministrul care să de­cidă nu doar soarta unor companii im­por­­tante afl­a­te în admins­trarea sta­tului, ci politica eco­no­mică a ţării? – lucru mult mai im­por­tant decât cele patru-cinci pro­cente pe care statul le mai are în eco­no­mie.

Doi prim-miniş­tri ai României de du­­­pă revoluţie au fost, înainte de a avea aceas­tă puternică poziţie în stat, miniştri ai economiei - Tudose şi Tăriceanu -, dar nici­­unul dintre ei nu a arătat un interes deo­­sebit pentru domeniul pe care l-au ges­tionat. Mihai Tudose nu a deschis niciodată gura în public cât a fost ministru al economiei, iar azi, ca prim-ministru se remarcă prin decizia potrivit căreia toate companiile de stat să vireze la buget în avans sume sub formă de divi­dende neangajate în proiecte viitoare.

„Dividendele, în mod cert, se dau ac­ţio­­­narilor. Nu le-a jefuit nimeni, nu le-a luat nimeni ceea ce nu aveau dreptul. Le-am luat acum, pentru că acum ne tre­bu­ie. Vrem să începem nişte proiecte foar­te mari şi am dat un exemplu Braşov-Plo­ieşti. Acela se face pe bani naţionali şi tre­­­buie să demonstrăm că avem banii mă­­­­car de început, ca Banca Mondială să fie parteneră în proiect”, explică pre­mierul. Dar politica pentru companiile din portofoliu, astfel ca ele să producă „dividende” şi peste zece ani şi pentru economia întreagă, care este?

Ministerul Economiei are sub autoritate companii importante din domeniul energiei sau apărării precum Transelectrica sau Transgaz.

 

Care este politica pentru ele?

Dar care este politica pentru economie în ansamblu având în vedere că - după cum arată numele nimisterului de resort – aici ar trebui să se afle leagănul principalelor politici pe care statul trebuie să le aplice pe termen lung?

Cu miniştri care se schimbă la două - trei luni, cu titulari de ministere care depun jurământul de mai mai multe ori decât rândurile rezonabile din CV-ul lor, este dificil să faci politici pe termen scurt şi imposibil să le faci pe termen lung.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 13.09.2017

 
Cuvinte cheie:
politica
, economie
, ministri
, guvernare
, romania
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide