Politică externă

Marea Britanie se teme de fascism pe fondul crizei economice

10.02.2009, 19:00 20

Ministrul pentru copii si scoli din Marea Britanie, Ed Balls, a avertizat asupra ascensiunii politicii de extrema dreapta specifica anilor '30 si a fascismului, pe fondul crizei economice, care a dus la aparitia unei campanii puternice impotriva muncitorilor straini. Avertismentul sau a fost facut dupa ce un lider sindical l-a atentionat ca anumite partide de extrema dreapta incearca sa manipuleze campania "Slujbe britanice pentru muncitori britanici". Disensiunile in legatura cu muncitorii straini s-au intensificat in ultimele saptamani, Balls sugerand ca recesiunea ar genera revenirea la politica de extrema dreapta care a dominat Marea Depresie din anii '30. "Cred ca asistam la o criza financiara mai accentuata si mai serioasa decat cea din anii '30 si ne aducem aminte cu totii felul in care a fost influentata politica acelei perioade de situatia economica", a declarat Balls. Ieri era programata o manifestatie puternica in Kent, in semn de protest fata de aducerea a sute de muncitori din sudul si estul Europei pentru construirea unei centrale electrice.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO