Politică

Ponta anunţă învestirea guvernului la "orele 3 sau 4": "Diseară târziu depunem jurământul!"

Autor: Iulian Anghel

21.12.2012, 11:02 143

La ora 10.30 nu era comunicat încă un calendar de audiere a miniştrilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului. Camera Deputaţilor este reunită în acest moment în plen unde se discută ridicarea imunităţii deputatului Ion Stan pentru care DNA cere arestarea preventivă.

În jurul orei 11.00 este aşteptată o şedinţă a birourilor reunite (conducerile Camerei şi Senatului) care ar urma să stabilească un astfel de calendar. Prememierul Victor Ponta, aflat în Parlament , a anunţat că votul de învestitură va avea loc astăzi la orele după-amiezii - "3 sau 4".

Audierea miniştrilor este o procedură obligatorie, dar va fi un lucru formal, având în vedere majoritatea solidă pe care o are USL în Parlament.

După audieri, premierul desemnat Victor Ponta ar urma să vină în plenul reunit al Parlamentrului să-şi prezinte echipa şi programul de guvernare.

Audierea miniştrilor prevăzută iniţial pentru joi seara şi amânate pentru astăzi începând cu ora 9.00 nu mai au acum un calendar - există o mică dispută între PSD şi PNL în legătură cu atribuţiile miniştrilor liberali şi, în principal, legat de intenţia premierului de a trece Compania de Autostrăzi de la Ministerul Transporturilor (ce ar urma să fie condus de liberalul Relu Fenechiu) la "Marile priecte de infrastructură" (ce va fi condus de pesedistul Dan Şova). Există aici şi o problemă tehnică: CNADNR care gestionează, între altele, şi banii europeni pe infrastructură, în cadrul Ministerului Transporturilor, ar putea să trebuie să fie reacreditată de UE în cazul în care circuitul aprobărilor proiectelor se mută în altă parte.

Premierul anunţă în această dimineaţă la Parlament că CNADNR va trece totuşi la "ministrul pentru marile proiecte" (condus de Dan Şova).

Ponta a explicat că a vorbit cu preşedintele Băsescu, iar membrii noului guvern vor depune jurământul deseară târziu, "la 7-8".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO