Politică

Ponta discută cu PNL propunerea despre confiscarea averilor ilicite

Ponta discută cu PNL propunerea despre confiscarea...

Autor: Alexandru Moise

09.05.2013, 15:28 441

Premierul Victor Ponta a declarat că discută cu liderii PNL despre propunerea de confiscare a averilor ilicite şi a explicat că aceasta urmează tendinţa europeană "follow the money" (urmăreşte banii-n.r.), în condiţiile în care persoanele sancţionate penal rămân în prezent cu averea dobândită ilicit

"Am discutat şi urmează să discutăm în continuare. Este o modificare deja la nivel european, iar faptul că avem în România foarte multe cauze penale în care nu recuperăm prejudiciul... e bine că mai ajung în închisoare cei care comit fapte penale, dar aş vrea să recuperăm prejudicii cât mai multe", a spus Ponta.

El a arătat că, în România, nu sunt aplicate în prezent destule sancţiuni, inclusiv pecuniare, celor care au venituri în urma unor acţiuni ilegale.

"Mentalitatea anglo-saxonă este «follow the money», mergi în primul şi în primul rând şi ia-i banii celui care a încălcat legea şi, după aceea, sigur, îl sancţionezi. Noi, cu chiu, cu vai, după nişte ani, îl sancţionăm, dar rămâne cu averile, cu casele, cu maşinile, cu conturile, nu păţeşte niciodată nimic. Deci, e o tendinţă la nivel european pe care eu o susţin şi cred că e foarte utilă României", a explicat premierul.

Întrebat de jurnalişti dacă a formulat această propunere în calitate de lider USL, de preşedinte PSD sau de şef al Executivului, Ponta a răspuns că nici el nu ştie, dar că opinia sa este importantă.

"Acum, nici eu nu mai ştiu, sunt persoană, sunt Guvern, sunt USL... Decizia va aparţine, în mod sigur, comisiei constituţionale, însă cred că opinia mea e importantă, scuzaţi-mi lipsa de modestie", a răspuns premierul zâmbind.

Şi Laura Codruţa Kovesi, propusă la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a declarat, joi, după audierea la Consiliul Superior al Magistraturii, că printre priorităţile sale se numără confiscarea extinsă, adăugând că au fost multe cazuri de persoane condamnate pentru corupţie, dar care şi-au păstrat averile obţinute ilicit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO