Politică

Ponta îi promite lui Mazăre: "Cu portul facem ce am vorbit, indiferent cine se supără"

Ponta îi promite lui Mazăre: "Cu portul facem ce am...

Autor: Cosmin Vaideanu

01.05.2014, 15:44 436

Premierul Victor Ponta a susţinut că Portul Constanţa se va dezvolta mai bine după ce o parte din acţiuni vor fi listate la bursă şi autorităţile locale vor mai primi acţiuni pe lângă cele deţinute deja, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Cu portul facem ce am vorbit. Se supără, nu ştiu cine se supără, dar eu cred că este mai bine să avem mai mult capital privat şi mai mulţi investitori, iar toţi banii îi lăsăm pentru investiţii, nu-i luăm la buget", a declarat Victor Ponta.

Întrebat de jurnalişti cine ar putea să se supere, premierul a spus că preşedintele Traian Băsescu ar putea fi una dintre aceste persoane.

"Nu ştiu, domnul Băsescu, cineva, dar nu ştiu de ce să se supere pentru că e vorba de dezvoltarea portului", a afirmat premierul.

El a completat precizând că scoaterea pe bursă a 15 la sută din acţiunile portului înseamnă transparenţă şi că această procedură va fi similară cu cea realizată în cazurile Transgaz, Transelectrica şi Romgaz.

"E vorba de privatizare de 15% din ce are Guvernul României în acest moment, să le scoatem pe bursă în aşa fel încât să avem la Portul Constanţa o treime capital privat, ceea ce, cred eu, e foarte bine, pentru că asta înseamnă listarea pe bursă, înseamnă capital privat, înseamnă investiţii, înseamnă transparenţă, lucrul cel mai important transparenţa. Cum am făcut cu Transgazul, Transelectrica şi Romgaz şi s-a dovedit un model de succes", a afirmat Ponta.

Premierul a menţionat că au început deja procedurile pentru această operaţiune şi a dat asigurări că Guvernul nu va lua banii pentru cele 15% din acţiuni, urmând să îi lase în companie pentru investiţii.

"Domnul Şova a dat drumul la proceduri, durează lucrul acesta, pentru că le facem conform tuturor procedurilor europene. Nu vreau să luăm bani pentru cele 15% acţiuni, să-i luăm la buget ca să-i cheltuim imediat. Ideea este ca şi la celelalte companii, să rămână în companie pentru investiţii de dezvoltare şi în acest fel, cu un management privat, cu capital privat, cu bani de investiţii, cu fonduri europene, înseamnă că portul se poate dezvolta în continuare", a spus Victor Ponta la Agigea.

El a reluat acest subiect şi în cadrul vizitei făcute ulterior la Mamaia, spunând că este normal ca autorităţile locale să aibă acţiuni la port şi să aibă un cuvânt de spus în legătură cu acesta.

"Portul ăsta parcă e undeva la Botoşani sau la Satu Mare. E la Constanţa, normal ca oamenii din Constanţa să aibă şi ei un cuvânt de spus şi o participare, la fel şi Guvernul, la fel şi capitalul privat, şi un beneficiu. Domnul Şova a dat drumul la proceduri, stabilisem acest lucru şi cu doamna ministru Mănescu, dar nu am mai reuşit să dăm drumul atunci la proceduri şi l-a dat domnul Şova. Autorităţile locale, cu privaţii şi Guvernul vor avea mai multă minte şi vor dezvolta portul mai bine decât l-a dezvoltat Guvernul în ultimii 20 de ani sau cum nu l-a dezvoltat Guvernul, oricare a fost el, în ultimii 20 de ani", a spus Ponta la Mamaia.

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că "marele barcagiu" Victor Ponta s-a dus la mare să mănânce mazăre, să-i dea portul, pentru că e ultimul lucru pe care nu îl avea "măscăriciul naţional" pe litoral şi l-a acuzat pe premier că este "un supus al două linii negative", baronii şi trusturi media.

"Marea problemă a PSD este că el, ca partid mare, nu are un comportament democratic. Este exact mesajul pe care ni l-au dat şi americanii, dar pe care îl găsiţi în Strategia de apărare a României, şi anume controlul grupurilor nelegitime asupra deciziei guvernamentale. Asta se întâmplă în PSD. Acum, marele barcagiu Ponta s-a dus la mare să mănânce mazăre, să-i dea portul, pentru că e ultimul lucru pe care nu îl avea măscăriciul naţional pe litoral. Nu e în regulă", a spus Băsescu, într-o emisiune la B1 TV.

El a mai declarat că "apărarea baronilor aduşi în faţa procurorilor, poziţiile extrem de ferme ale lui Ponta de a susţine acest baronet corupt sunt semnul că România riscă să intne sub controlul politic al unor grupări nelegitime".

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, joi, că Guvernul pregăteşte adoptarea unei hotărâri prin care 13% din acţiunile Portului Constanţa vor fi transferate gratuit la Consiliul Local Constanţa, el avertizându-l pe premierul Ponta că va intra în puşcărie dacă va semna această hotărâre.

Ministerul Transporturilor intenţionează să cedeze 13% din acţiuni Primăriei Constanţa şi să listeze pe bursă o participaţie de 14% din capital.

"În acest fel vom avea un echilibru perfect între autoritatea centrală şi autoritatea locală, adică Ministerul Transporturilor va avea 33%, Primăria Constanţa va avea 33%, asigurând în acest fel egala reprezentare a intereselor centrale şi locale în portul Constanţa, 34% ajungând în sferă privată. (...) Avantajul scoaterii pe bursă a 14% este reprezentat de transformarea Administraţiei Portului Constanţa în companie publică, ceea ce presupune transparentizarea tuturor operaţiunilor, pentru că fără această transparentizare nu este posibilă listarea pe bursă. Acest lucru va duce în mod evident la creşterea investiţiilor în portul Constanţa şi în mod inevitabil la creşterea activităţii economice a operatorilor privaţi", a declarat la finele lunii martie ministrul Transporturilor, Dan Şova.

La începutul lunii aprilie, consilierii locali şi-au dat acordul pentru preluarea a încă 13 la sută din acţiunile Administraţiei Porturilor Maritime Constanţa, doar consilierii PNL şi PDL votând împotrivă.

Primarul Radu Mazăre spunea că a convocat această şedinţă de îndată deoarece reprezentanţii Ministerului Transporturilor i-au spus că este nevoie de acest acord al Consiliului Local cât mai repede.

În 17 aprilie, Consiliul Local Constanţa l-a desemnat pe reprezentantul său în AGA Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime să verifice nivelul chiriilor în port pentru a vedea dacă sunt operatori care plătesc mai puţin decât alţii.

"Consiliul Local a dat mandat reprezentantului său în Adunarea Generală pentru cele 20 la sută de procente pe care le avem ca să studieze nivelul redevenţelor, a chiriilor întrucât sunt informaţii publice şi eu am spus, la rândul meu, că se plătesc chiriile de acum 15-20 de ani, infime şi că ele trebuiau actualizate conform rapoartelor de evaluare, impactul pe care neactualizarea acestor chirii l-a avut asupra profitului Administraţiei Portului şi implicit a celor 20 la sută pe care le avem noi, Consiliul Local, şi 60 la sută pe care le are ministerul", declara Radu Mazăre.

De asemenea, reprezentantul CLM în Adunarea Generală a Acţionarilor de la CNAPMC va verifica şi dacă sunt operatori privilegiaţi, care au concesionat pe 50 de ani în condiţiile în care în prezent aceste contracte nu se pot face pe o perioadă mai mare de 20 de ani.

În cadrul şedinţei Consiliului Local a fost votat un proiect de hotărâre prin care CLM solicită Ministerului Transporturilor transferul unui pachet de 13 la sută din acţiunile APMC.

În prezent, Ministerul Transporturilor este acţionar majoritar la Administraţie Porturilor Maritime Constanţa, cu 60 la sută din acţiuni, Fondul Proprietatea deţine 20 de procente şi tot 20 de procente are şi Consiliul Local Municipal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO