Politică

Ponta se va întâlni la Madrid cu regele Juan Carlos I şi cu premierul spaniol

Ponta se va întâlni la Madrid cu regele Juan Carlos I...

Autor: Cătălina Butan,

21.07.2013, 13:40 123

Premierul Victor Ponta va efectua mâine o vizită oficială în Spania, unde se va întâlni cu omologul său, Mariano Rajoy şi cu regele spaniol Juan Carlos I.

Ponta va discuta la Madrid şi cu Igancio Gonzalez Gonzalez, preşedintele Comunităţii Madrid, unde se află cea mai mare comunitate de români din Spania.

Printre obiectivele vizitei premierului în Spania se numără intensificarea contactelor politice bilaterale, cu accent pe contactele la nivel ministerial, în domenii precum economie, transporturi, agricultură, interne, justiţie, muncă, se arată într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Identificarea unor proiecte de impact, cu participare spaniolă (în infrastructură, telecomunicaţii, energii regenerabile), captarea interesului investitorilor spanioli, în condiţiile în care Spania ocupă locul 8 în topul investitorilor din România, precum şi schimbul de experienţă în atragerea şi gestionarea fondurilor europene se numără, de asemenea, pe agenda primului-ministru.

Alte obiective importante al vizitei sunt reconfirmarea sprijinului Spaniei pentru aderarea României la spaţiul Schengen, precum şi reconfirmarea poziţiei autorităţilor spaniole de liberalizare totală a pieţei muncii pentru lucrătorii români, începând cu 1 ianuarie 2014.

Victor Ponta va avea la Madrid o întrevedere şi cu Alfredo Perez Rubalcaba, secretarul General al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE).

Vizita oficială a premierului se înscrie în procesul de relansare a dialogului politic bilateral înregistrat în 2013, data de vizita ministrului de externe spaniol Jose Manuel Garcia-Margallo, la Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO