Politică

Porcsalmi Bálint a fost propus de Kelemen Hunor pentru funcţia de preşedinte executiv al UDMR

Porcsalmi Bálint a fost propus de Kelemen Hunor pentru...

Autor: Vasile Magradean

19.01.2017, 21:04 81

Potrivit unui comunicat al UDMR transmis, joi, Kelemen Hunor se aşteaptă ca Porcsalmi Balint să asigure implementarea deplină a procesului de reînnoire şi reconfigurare a UDMR şi să întărească şi mai mult legătura dintre Uniune şi comunitatea maghiară din România, relatează corespondetul MEDIAFAX.

„Porcsalmi Bálint este propunerea liderului UDMR, Kelemen Hunor, pentru funcţia de preşedinte executiv al Uniunii. Preşedintele UDMR se aşteaptă ca Porcsalmi să asigure implementarea deplină a procesului de reînnoire şi reconfigurare a UDMR, să întărească şi mai mult legătura dintre Uniune şi comunitatea maghiară din România şi să reprezinte cu mult curaj interesele oamenilor la nivelul conducerii executive a unei organizaţii inovative şi eficace”, se arată în documentul citat.

Preşedintele UDMR consideră că Porcsalmi este un adevărat profesionist, cu multă experienţă şi are încredere în el. „Este un perfecţionist care şi-a îndeplinit mereu sarcinile cu sârguinţă şi modestie. Îl cunosc bine, ştiu că este capabil şi am încredere în el. Ştiu că este persoana cea mai potrivită pentru această funcţie. Este activ de 17 ani în Uniune, iar în acest timp a făcut tot ce se poate face într-o organizaţie politică, începând cu lipirea afişelor şi până la activitatea guvernamentală. A muncit alături de noi, nu numai în perioada campaniilor electorale sau când UDMR s-a aflat la guvernare, ci şi în diferitele etape ale dezvoltării Uniunii. Porcsalmi cunoaşte organizaţia, iar cei din organizaţie îl cunosc pe el”, a subliniat, în comunicat, Kelemen Hunor.

El a menţionat că, în ultimii şase ani, Porcsalmi Bálint a dobândit experienţă şi pe plan internaţional, activând ca trainer şi consilier pentru numeroşi candidaţi şi multe partide politice din Europa Centrală şi de Est, Africa şi Asia.

„Am convingerea că această experienţă îi va fi de folos în managementul executiv al UDMR şi în dezvoltarea Uniunii noastre”, a adăugat liderul UDMR.

Kelemen Hunor şi Porcsalmi Bálint au fost colegi timp de nouă ani, perioadă în care Porcsalmi a îndeplinit funcţii precum şef de cabinet şi consilier al preşedintelui UDMR sau lider al campaniilor Uniunii.

Potrivit prevederilor din Statutul UDMR, preşedintele executiv este numit în funcţie de către Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU), la propunerea preşedintelui Uniunii. CRU urmează să se întrunească în 28 ianuarie, cel mai probabil la Târgu Mureş.

Porcsalmi Balint (36 de ani) îl va înlocui în funcţia de preşedinte executiv al UDMR pe Kovacs Peter care a demisionat în 4 ianuarie, urmând să se întoarcă în presă, de unde a intrat în politică în urmă cu 18 ani.

Kovacs Peter declarase atunci corespondentului MEDIAFAX că decizia a luat-o încă în luna noiembrie, dar a considerat de cuviinţă să ducă la bun sfârşit campania electorală pentru alegerile din 11 decembrie.

„Am demisionat, miercuri, din funcţia de preşedinte executiv al UDMR, iar decizia am luat-o încă în luna noiembrie, dar am considerat de cuviinţă să duc la bun sfârşit campania electorală pentru alegerile din 11 decembrie. Cred că fiecare persoană are dreptul să facă schimbări în viaţa sa profesională şi asta fac eu, de fapt. Nu pot accepta argumentaţia că dacă cineva a intrat în politică nu mai poate face altceva bine. Mă voi întoarce acolo de unde am venit în politică, şi anume în presă. După 18 ani petrecuţi în UDMR şi 6 în prima linie a Uniunii, cred că a venit timpul unei schimbări”, a spus Kovacs.

Potrivit acestuia, din punct de vedere statutar, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, va face o nominalizare pentru viitorul preşedinte executiv al Uniunii, iar acesta va fi votat în cadrul Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU).

Kovacs Peter a fost ales preşedinte executiv al UDMR în 30 mai 2015 în cadrul şedinţei CRU de la Târgu Mureş.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO