Politică

Premierul Dacian Cioloş vorbeşte despre moştenirea pe care o va lăsa România după ce va prelua preşedinţia Uniunii Europene

Premierul Dacian Cioloş vorbeşte despre moştenirea pe...

Autor: Mediafax

24.10.2016, 10:48 265

Dacian Cioloş a anunţat că România va prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în primul semestru din 2019, de la 1 ianuarie până la 30 iunie, din cauza ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar. ”Este pentru România clar un examen de maturitate la 12 ani, va fi în momentul respectiv, după aderarea la Uniunea Europeană, un examen de maturitate atât al capacităţii administrative şi tehnice de a asuma un eveniment de o astfel de amploare, cât şi din punct de vedere al capacităţii de a defini conţinut pentru ceea ce ar trebui să însemne decizii sau dezbateri pe teme fundamentale la nivel european”, a declarat Cioloş.

Şeful Guvernului a vorbit despre contextul în care România va prezida Uniunea Europeană, unul cu multe evenimente importante pe scena politică europeană. ”În 2019, la sfârşitul preşedinţiei noastre, vor avea loc alegerile pentru Parlamentul European, deci vom asuma preşedinţia într-o perioadă de campanie electorală la nivel european, o campanie cu atât mai importantă cu cât sunt evenimente care o vor influenţa: un nou cilu financiar, ieşirea Marii Britanii din UE. Pe durata preşedinţiei României ar urma să expire cei doi ani în care trebuie să se negocieze condiţiile ieşirii Marii Britanii din UE, chiar dacă nu şi toate evenimentele legate de acordul de colaborare între Regatul Unit şi UE”, a explicat prim-ministrul.

El a mai adăugat că tot în perioada respectivă vor fi discuţii intense asupra perspectivelor financiare ale UE pentru exerciţiul financiar post 2020, dar şi finalul de mandat al Comisiei Europene, lucru care se va traduce într-o perioadă ”încărcată din punct de vedere al consistenţei legislative”.

”Este o perioadă de oportunităţi pe care România va trebui să le valorifice. Este oportunitatea de a asuma un leadership european, de a demonstra arăta şi în calitate de stat membru care îşi asumă pentru prima dată această preşedinţie, la 12 ani de la aderarea la UE, România poate să dovedească viziune europeană”, a spus şeful Guvenrului.

Dacian Cioloş a spus că legitimitatea de a stabili priorităţile României pentru perioada cât se va afla la preşeedinţia UE va fi a Guvernului care va fi instalat după alegerile din 11 decembrie, iar cabinetul pe care îl conduce nu a făcut decât să înceapă pregătirile administrative.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO