Politică

Premierul Luxemburgului îl avertizează pe Trump că ignorarea UE ar reprezenta o pierdere pentru SUA

Premierul Luxemburgului îl avertizează pe Trump că...

Autor: Mircea Olteanu

25.03.2017, 10:50 57

"Trump va învăţa rapid că că UE nu este un grup de 27 de magazine unde baţi la uşă şi începi să faci afaceri. Este ceva grandios, dacă rămânem împreună şi continuăm să acţionăm împreună", a declarat Bettel, aflat la Roma unde liderii Uniunii Europene, cu excepţia premierului britanic Theresa May, aniversează 60 de ani de la semnarea actului fondator al comunităţii europene.

"Noi poate chiar avem nevoie de Europa, dar şi el (Trump) are nevoie de Europa. Aşa că este o stradă cu două sensuri", a afirmat premierul într-un interviu pentru agenţia The Associated Press.

"Dacă crede că nu are nevoie de Europa, atunci este o situaţie în care ambele părţi pierd", a continuat Bettel.

În pofida unui început dificil al relaţiilor, Administraţia Trump a felicitat Uniunea Europeană pentru cei 60 de ani de la fondarea organizaţiei.

"Statele Unite felicită Uniunea Europeană la aniversarea a 60 de ani de la Tratatul de la Roma din 1957 şi fondarea Comunităţii Economice Europene. Împreună, privim spre încă 60 de ani şi ne dorim şi mai multă securitate şi prosperitate comună", potrivit unui comunicat dat publicităţii vineri de Preşedinţia americană.

În trecut, preşedintele american Donald Trump a făcut mai multe afirmaţii controversate în legătură cu UE, despre care a spus că este "vehiculul Germaniei" şi a salutat ieşirea Marii Britanii din Blocul Comunitar.
Totuşi, la finalul lunii februarie, Trump a declarat că Statele Unite susţin Uniunea Europeană, o organizaţie "minunată".

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO