Politică

Premierul Mihai Tudose: Din păcate, medicii de familie au foarte multă dreptate, sistemul e foarte greoi

Premierul Mihai Tudose: Din păcate, medicii de familie...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

15.11.2017, 14:29 209

”Am avut împreună cu dl vicepremier Marcel Ciolacu şi dl. ministru Bodog, o discuţie bună cu reprezentanţii medicilor de familie. Spun şi pe această cale că chiar au dreptate şi din păcate chiar au foarte multă dreptate. Spun din păcate fiindcă sistemul este în continuare foarte greoi, foarte birocratizat şi medicii de familie s-au transformat sau au fost nevoiţi să se transforme în contabili decât să-şi facă meseria. Încercăm să găsim soluţii”, a declarat premierul Mihai Tudose la începutul şedinţei de guvern.

El a precizat că vineri va avea loc încă o consultare.

”De luni să încercăm şi cu Ministerul de Finanţe să reglăm nişte lucruri”, a adăugat premierul Mihai Tudose.

Câteva sute de medici de familie s-au strâns, miercuri, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a protesta, fiind nemulţumiţi de birocraţia din sistemul de sănătate, cadrele sanitare militând pentru un act medical curat, dar şi pentru o asistenţă primară puternică.

Reprezentanţii sindicatului care a organizat protestul, Societatea Naţională pentru Medicina de Familie (SNMF), au avut discuţii, în timpul mitingului, cu premierul Mihai Tudose şi cu ministrul Sănătăţii Florian Bodog.

În urmă cu două săptămâni, sute de medici de familie au pichetat sediile Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, din toată ţară, unde au şi depus un memoriu prin care aduc la cunoştinţă propriile revendicări.

Medicii de familie au format coaliţia „Solidari pentru Sănătate”, împreună cu nouă organizaţii nonguvernamentale de pacienţi, prin care vor să atragă atenţia aupra problemelor cu care se confruntă această ramură a medicinii.

La nivel naţional, există, în acest moment, 11.000 de medici de familie şi aproximativ 9.500 de cabinete de medicină de familie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO