Politică

Premierul, Viorica Dăncilă, despre scrisoarea Corinei Creţu: E o evaluare pe anul trecut. Vom avea o discuţie

Premierul, Viorica Dăncilă, despre scrisoarea Corinei...

Autor: Petriana Condrut, Mediafax

16.05.2018, 14:22 182

”Ştiu despre scrisoarea doamnei comisar Corina Creţu, comisar pe politici regionale. Acea scrisoare este o evaluare a activităţii pe domeniul transporturilor pentru anul trecut. O să am o întâlnire cu doamna Corina Creţu, pe data de 21, la Bacău. Pot să vă spun că am vorbit deja cu ministrul Transporturilor pentru a vedea cum accelerăm procesul de absorbţie a fondurilor europene", a declarat Viorica Dăncilă, întrebată fiind scrisoarea Corinei Creţu.

Comisarul european, Corina Creţu, i-a transmis, pe 25 aprilie, premierului Viorica Dăncilă, miniştrilor Lucian Şova şi Rovana Plumb, o scrisoare în care îşi exprima îngrijorarea cu privire la riscul dezangajării fondurilor UE, potrivit documentului prezentat, luni, de PNL.

"Mă adresez dumneavoastră cu privire la situaţia actuală a investiţiilor din domeniul transporturilor, ca parte a Programului Operaţional Infrastructură Mare (POIM) pentru perioada 2014-2020. Având în vedere că ne apropiem de jumătatea actualei perioade de programare şi că este momentul în care serviciile Comisiei încep pregătirile pentru următoarea perioadă de programare, sunt extrem de îngrijorată cu privire la planificarea şi implementarea proiectelor de infrastructură de transport care sunt cofinanţate de Fondul de coeziune şi de Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) în România. (...) În acest sens autorităţile române vor trebui să acorde o atenţie deosebită exerciţiilor bugetare pentru doua fază se vor apropia de finalizare iar noile proiecte riscă a fi încă în faza de demarare, fără să genereze cheltuielile necesare", afirmă comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, în scrisoarea adresată ministrului Transporturilor, Lucian Şova, ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi premierului Viorica Dăncilă.

Creţu atrage atenţia că până în prezent doar patru noi mari proiecte majore pentru sectorul feroviar au fost depuse în intervalul 2014-2018, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la faza incipientă în care se află proiectele.

"Pregătirea şi prezentarea de proiecte noi pentru perioada de programare actuală a fost mult întârziată. Până în prezent, numai patru proiecte majore au fost depuse într-un interval de timp de patru ani: tronsonul de cale ferată Radna-Gurasada-Simeria (1 306 milioane EUR din Fondul de coeziune, aprobat), autostrada Sebeş-Turda faza II (272 de milioane EUR din FEDER, aprobat), autostrada Câmpia Turzii-Ogra-Târgu-Mureş (247 milioane EUR din Fondul de coeziune, în curs de evaluare) şi Magistrala 6 a reţelei de metrou din Bucureşti (657 milioane EUR din Fondul de coeziune, în curs de evaluare). Recent, autorităţile române au anunţat o listă de proiecte majore de transport pe care doresc să le înainteze Comisiei în 2018, printre care: Podul peste Dunăre de la Brăila, DN73 Braşov-Piteşti (faza a doua), SibiuPiteşti loturile 1 şi 5, eventual, Craiova-Piteşti, autostrada Transilvania şi varianta de ocolire Bacău. Salut faptul că noi proiecte sunt în curs de pregătire spre a fi înaintate Comisiei, dar în acelaşi timp îmi exprim îngrijorarea faţă de nivelul scăzut de maturitate al acestora", se mai arată în scrisoare.

Comisarul european mai precizează că această cauză ţara noastră riscă "dezangajări imediate".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO