Politică

Preşedintele PMP Traian Băsescu:Republica Moldova trebuie să ia în calcul reunificarea cu România pentru a ieşi din zona gri

Preşedintele PMP Traian Băsescu:Republica Moldova...

Autor: Cătălina Mănoiu, Mediafax

21.11.2017, 14:49 177

„O altă problema este că Republica Moldova a semnat acordul de asociere şi în momentul de faţă intră într-o coliziune brutală cu economia Uniunii Europene. După semnarea acordului de asociere acest lucru l-am văzut cu ochii noştri în România, în 1996, când s-a semnat acordul, s-a deschis piaţa românească şi am avut industrii întregi care au fost pulverizate din competiţii (...) Erau destinate să exporte în CAER, să lucreze pentru CAER şi cand am intrat în competiţie cu industria UE s-au pulverizat pur şi simplu. Şansa Republicii Moldova este că nu are atâta industrie cât avea România. Deci, în zona industrlală nu va fi lovită. Dar în agricultură cum stă în competiţie un fermier din Republica Moldova cu unul care creşte vaci pentru carne?”, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, la reuniunea Comisiei Comune pentru Integrare Europeană a Parlamentului Republicii Moldova şi Parlamentului României, care se desfăşoară, timp de două zile, la Bucureşti.

Traian Băsescu a afirmat că pentru ieşirea din zona gri Republica Moldova trebuie să ia în consideraţie varianta reunificării cu România.

„Iar concluzia – pentru ieşirea din zona gri a Republicii Moldova trebuie acţiune politică, trebuie luat în consideraţie varianta reîntregirii ţării, reunificării cu România, strict pe linia actului final de la Helsinki din 1975. În articolul 1 se precizează foarte clar cum se pot şi cum nu se pot modifica frontierele în Europa. Se pot prin decizii politice şi negociere şi asta s-a întâmplat cu Germania, asta s-a întâmplat cu Cehoslovacia , cu Croaţia care a cedat coridor de acces Sloveniei la Marea Adriatică, cu balticii care au redevenit independenţi”, a spus Băsescu.

Băsescu a spus că „zona gri” nu este o soluţie, chiar dacă ea este stimulată de prevederi constituţionale.

“Întârzierile şi menţinerea Republicii Moldova într-o zonă gri, pe de o parte datorită Bruxellesului, a Uniunii Europene, pe de altă parte datorită Federaţiei Ruse, pe de altă parte datorită opţiunilor diferite care există în spectrul politic din Republica Moldova, necesită o discuţie serioasă şi asumarea responsabilă pentru viitor. Nu cred că zona gri, zona de insecuritate, este o soluţie, chiar dacă ea este stimulată de prevederi constituţionale, prevederi din Constituţia Republicii Moldova”, a spus fostul şef de stat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO