Politică

Preşedintele PNL critică bugetul guvernului Tudose pentru 2018: Bugetul, un roman sience fiction, o poveste de adormit copii

Preşedintele PNL critică bugetul guvernului Tudose...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

07.12.2017, 15:55 70

”Considerăm că Parlamentul României nu trebuie să-şi îndrepte atenţia spre nimic altceva decât spre dezbaterea bugetului într-o încercare de a mai repara ceva din stricăciunile pe care le aduce acest buget.
Este de necrezut cum este posibil ca, după ce ai avut o creştere economică de 6% şi prognozezi o creştere economică de 5,5% pentru anul 2018, aproape nicio categorie socială să nu beneficieze de această creştere economică. Mai mult decât atât, multe categorii sociale, în special angajaţii din sectorul privat, dar şi celelalte categorii de angajaţi din sectorul public, în special angajaţii din administraţia locală sunt supuşi unui grav risc de scădere a veniturilor", a afirmat Ludovic Orban.

El a mai că că este de necrezut cum, după un an cu creştere economică consistentă, urmat de un an în care se prognozează iarăşi o creştere economică semnificativă,” Guvernul ăsta să nu vrea să construiască nimic, să nu vrea să modernizeze nimic. (Vrea - n.r.) să risipească banul public pe tot felul de experiemente, să continue să îndatoreze cetăţeanul român prin creşterea alarmantă a datoriei publice”.

”Bugetul acesta este un roman sience fiction care te adoarme de la prima pagină. M-am uitat la câţi bani se angajează de a avea din fonduri europene. Este prevăzută o sumă colosală de 28,4 miliarde, adică 6 miliarde şi ceva de euro. În 2017 s-au angajat să deconteze de la UE proiecte de 5,2 miliarde euro şi nu au reuşit decât 600 de milioane de euro. Cum poţi să crezi că vor avea capacitatea anul viitor. Este evident SF, este o poveste de adormit copii pe care nu o crede nimeni”, a mai spus liderul liberal.

Ea a ţinut să menţioneze că o echipă PNL, sub coordonarea lui Florin Cîţu şi Bogdan Huţucă, lucrează la amendamente de fond care ”să încerce cât de cît să pună un echilibru în acest buget”, amendamentele urmând să fie făcute publice duminică.

De asemenea, Orban a criticat majorarea bugetului Ministerului Dezvoltării, în opoziţie cu cel al Ministerului Transporturilor.

”Nu poţi să nu constaţi că la Ministerul Dezvoltării Regionale, acolo unde se împart bani prin pixul ministrului, unde e maestru ucenicul vrăjitor, că maestrul era domnul Dragnea, care ţine banii în pix pe care îi dă cu ţârâita numai în funcţie de cât de tare se ploconesc primarii la el în cursul exerciţiului bugetar. E o creştere mult mai mare decât la Ministerul Transporturilor, unde e nevoie de investiţii majore”, a adăugat liderul liberal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO