Politică

Preşedintele României, care este şi şef al armatei, câştigă de şase ori mai puţin decât preşedintele ASF. Ce salarii sunt la Autoritatea de Supraveghere Financiară

Preşedintele României, care este şi şef al armatei,...

Autor: Mona Scarisoreanu

26.07.2017, 16:17 1699

Preşedintele României primeşte, de la 1 iulie, un salariu brut de 17.400 de lei/lună (12.204 lei net), în vreme ce primul ministru încasează 16.675 de lei/lună, conform Legii salarizării unitare. Legea nu se aplică în cazul angajaţilor ASF, BNR şi ANRE.

Şeful Guvernului şi preşedinţii celor două Camere – Senat şi Camera Deputaţilor au începând din această lună acelaşi salariu brut, respectiv 15.225 de lei, conform informaţiilor furnizate de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, la solicitarea MEDIAFAX.

“Potrivit art. 38 alin. (2) lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin excepţie de la prevederile lit. a), indemnizaţiile lunare ale personalului care ocupă funcţii de demnitate publică se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Astfel, prin înmulţirea coeficienţilor aferenţi funcţiilor de demnitate publică din anexa nr. IX, care fac obiectul solicitării dumneavoastră, cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, rezultă următoarele cuantumuri: Preşedintele României – 17.400 lei, Primul ministru – 16.675 lei, Ministru – 15.225 lei, Preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor – 16.675 lei”, se arată în răspunsul transmis de reprezentanţii Ministerului Muncii.

În acelaşi document, se arată că “potrivit prevederilor art. 2, alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile prezentei legi nu se aplică personalului din Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii”.

Conform declaraţiilor de avere, consultate de MEDIAFAX, preşedintele ASF are un salariu net de 70.571 de lei/lună, guvernatorul BNR – 24.810 lei/lună, preşedintele ANCOM – 4.719 lei/lună, iar preşedintele ANRE - 39.431 lei/lună (ultima declaraţie de avere fiind din 2015).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO