Politică

Prevederile legale privind limitarea numărului de câini la stâni la maximum trei, sunt din 2006

Prevederile legale privind limitarea numărului de câini...
09.12.2015, 14:53 1514

Prevederea legală care a provocat atâta emoţie şi acuzatii la adresa Parlamentului care se ocupă de “prostii”, potrivit căreia stânile nu mai pot fi păzite decât de trei câini, dacă se află la munte, de doi câini, dacă se află la deal şi de un singur câine, data turmele se află la câmpie, nu este de dată recentă.

Ea este cuprinsă în legea legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. La articolul 23 legea prevede:

(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic:

(...)

k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei (...).

Legea a fost modificată în vara acestui an, dar nu şi articolul referitor la câinii care care însoţesc turmele sau cirezile. Faptul că avem de-a face cu o prevedere legală care datează de nouă ani, a fost relevat de Cotidianul şi poate fi verificată cu uşurinţă.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO